Prima pagină » Economic » Averea unui fost comisar de la Garda Financiară a fost verificată, iar suma descoperită este fabuloasă

Averea unui fost comisar de la Garda Financiară a fost verificată, iar suma descoperită este fabuloasă

Averea unui fost comisar de la Garda Financiară a fost verificată, iar suma descoperită este fabuloasă
Constantin Tănase, fost comisar la Garda Financiară Constanța, nu poate justifica peste 1,1 milioane de euro, Agenția Națională de Integritate solicitând comisiei de specialitate de la Curtea de Apel Constanța să verifice averea dobândită de acesta în perioada 2000-2011.

Agenția Națională de Integritate a constatat o diferență nejustificată de 4.740.262,66 de lei (aproximativ 1.140.000 de euro), între averea dobândită și veniturile realizate de Constantin Tănase, împreună cu familia, în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2011, se arată într-un comunicat de presă al ANI, transmis miercuri agenției MEDIAFAX.

Astfel, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța, pentru a începe acțiunea de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de Constantin Tănase în perioada exercitării funcției publice.

Constantin Tănase a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare și elementele identificate, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, a precizat ANI.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se va întâmpla cu prețul carburanților în România de la sfârșitul lunii?!
Digi24
Reacția furioasă a lui Grindeanu după acuzațiile lui Ciucu: Se poate şi fără voi la guvernare. Plecaţi toți acasă!
Cancan.ro
Simona Halep și ,,Regele mezelurilor'', escapadă romantică la Mykonos. Fosta campioană și milionarul nu se mai ascund! Nu le stă rău deloc!
Prosport.ro
FOTO. A apărut într-un costum de baie neobișnuit și a fost făcută praf!
Adevarul
Ludovic Orban acuză o complicitate între Nicușor Dan și PSD: Social democrații făceau lobby pentru Tomac înainte de desemnarea oficială
Mediafax
Favorit SĂ-I IA LOCUL lui EUGEN TOMAC, primele declarații: ”Țara are nevoie să fie guvernată!”
Click
Dan Negru, dezamăgit de vacanța din Cipru: „Nu aș recomanda!” Ce spune însă despre Grecia?
Digi24
Trei familii de români, în violențele dezlănțuite în Belfast. Reacția MAE
Cancan.ro
Cresc pensiile cu 1.000 lei, de la 1 ianuarie 2027, pentru toți acești pensionari români. Cine se încadrează
Ce se întâmplă doctore
Prof. dr. Vlad Ciurea avertizează asupra alimentului care poate deveni periculos pe caniculă. „Creierului nu îi place”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia Striker, în probe pe străzile din București. Cum au reacționat oamenii când au văzut cel mai nou model Dacia
Descopera.ro
Unde a fost cea mai mare piață de sclavi din istoria omenirii?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Măi Bulă, soțul meu se întoarce într–o oră!
Descopera.ro
Un telescop de buzunar cu raze X ar putea descifra chimia ascunsă a Lunii