Prima pagină » Știri externe » Un elicopter în care se afla ambasadorul României în Pakistan S-A PRĂBUȘIT. Doi diplomați AU MURIT. MAE: Nu există indicii că a fost atac terorist

Un elicopter în care se afla ambasadorul României în Pakistan S-A PRĂBUȘIT. Doi diplomați AU MURIT. MAE: Nu există indicii că a fost atac terorist

Un elicopter militar pakistanez s-a prăbușit în nordul Pakistanului, vineri, provocând moartea a șase persoane, inclusiv a ambasadorilor Norvegiei și Filipinelor, a anunțat armata.

Elicopterul militar pakistanez în care se afla și ambasadorul României s-a prăbușit în regiunea Gilgit ca urmare a unei defecțiuni tehnice, conform informațiilor oferite de autoritățile pakistaneze, a anunțat Raluca Lunculescu, purtătorul de cuvânt al MAE. Aceasta a negat că ar exista indiciile unui atac terorist.

„Elicopterul s-a prăbușit din cauza unei defecțiuni tehnice. Nu există indicii la acest moment că ar fi vorba de un atac terorist”, a spus Lunculescu.

Armata pakistaneză a anunțat că în zona respectivă nu acționează grupări talibane, conform oficialului MAE. Cu toate acestea, talibanii pakistanezi (TTP) au revendicat doborârea elicopterului, precizând că voiau să doboare altă aeronavă, în care se afla premierul pakistanez, relatează Radio Free Europe, secția Pakistan, care a primit un email de la purtătorul de cuvânt al Tehrik-e-Taliban Pakistan (TTP), Muhammad Khurasani.

Ambasadorul României se afla, alături de alți diplomați străini din Pakistan, într-un turneu pentru promovarea turismului, la invitația Ministerul Afacerilor Externe pakistanez. Ei urmau să stea în regiune 4 zile și să se întâlnească cu oficiali locali, a mai explicat purtătorul de cuvânt al MAE.

Emilian Ion, ambasadorul României în Pakistan, se află în afara oricărui pericol, el suferind răni foarte ușoare care nu au necesitat spitalizarea, conform MAE. El urmează să revină la Islamabad, însă deocamdată vremea rea din regiunea Gilgit nu permite deplasarea, a mai spus Raluca Lunculescu.

Elicopterul de fabricație rusească era unul dintre cele trei aeronave de tip Mi-17 ale armatei, care transportau diplomați către regiunea muntoasă Gilgit-Baltistan, din nordul Pakistanului. Elicopterul s-a prăbușit în zona Naltar, pe o școală care era goală în acel moment, au precizat oficialii.

Armata a informat că la bord se aflau 17 persoane, dintre care șase cetățeni pakistanezi și 11 străini.

Doi piloți și soțiile ambasadorilor indonezian și malaysian au murit de asemenea în urma prăbușirii elicopterului, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al armatei, general maiorul Asim Bajwa. Celelalte persoane au fost rănite, inclusiv ambasadorii polonez și olandez, a adăugat el.

Armata nu a precizat cauzele prăbușirii elicopterului. Un oficial din Ministerul pakistanez de Externe a refuzat să comenteze, precizând că ministerul încă strânge informații pe această temă.

Potrivit BBC News Online, oficialii se deplasau în regiunea disputată Kashmir pentru a participa la inaugurarea unui proiect turistic.

Ministerul român de Externe a informat că la bordul elicopterului se afla și ambasadorul României în Pakistan, care a confirmat că este în afara oricărui pericol.

„Din informațiile transmise de MAE pakistanez ambasadei României la Islamabad, în această dimineață, în nordul Pakistanului, a avut loc un accident de elicopter la bordul căruia se aflau și cetățeni străini, inclusiv ambasadorul României în Pakistan”, precizează MAE.

Ministerul de Externe informează că a reușit ulterior să-l contacteze telefonic pe ambasadorul român, care a confirmat că este în afara oricărui pericol.

„La această oră, o echipă din cadrul ambasadei României la Islamabad se află la sediul MAE pakistanez pentru obținerea de informații suplimentare despre acest accident”, menționează sursa citată.

Ambasadorul României în Pakistan este Emilian Ion.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sute de oameni s-au adunat în centrul Istanbulului pentru a protesta împotriva SUA și Israelului
Digi24
Momentul în care o dronă ucraineană lovește locomotiva unui tren care transporta provizii pentru armata rusă
Cancan.ro
Netflix mărește prețul abonamentelor. Ce urmează pentru abonaţii din România
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Pe cine ar vota românii, în plină criză a carburanților. AUR, în scădere semnificativă. Soluțiile preferate pentru a atenua scumpirile
Mediafax
Benjamin Netanyahu ordonă extinderea zonei tampon israeliene în sudul Libanului
Click
Cât va costa casa din Italia a Gabrielei Cristea după ce va fi reconstruită și renovată: „Va fi ca un hotel de 5 stele”. Conacul va avea șapte camere și un living imens
Digi24
Zilele devin mai lungi pe Pământ, iar de vină ar putea fi oamenii. Care sunt riscurile
Cancan.ro
Andreea Popescu, mesaj TRANȘANT după ce Rareș Cojoc a luat o nouă medalie de aur: '4 ani de terapie'
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza în costum de baie, la 55 de ani! Imagini de senzație din vacanță! Și-a încântat fanii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un brăilean a mers până în Siberia cu… un Volkswagen Bora
Descopera.ro
Psihologii explică de ce te simți mai bine atunci când ți se anulează planurile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Misoginia online, o problemă pentru adolescenți. Specialiștii cer reguli mai stricte