Prima pagină » Știri externe » Monica Macovei s-a oferit oferit să ocupe postul de ministru al Justiției în Bulgaria. „Premierul bulgar nu are nicio intenție să lupte împotriva corupției”

Monica Macovei s-a oferit oferit să ocupe postul de ministru al Justiției în Bulgaria. „Premierul bulgar nu are nicio intenție să lupte împotriva corupției”

Monica Macovei s-a oferit oferit să ocupe postul de ministru al Justiției în Bulgaria. „Premierul bulgar nu are nicio intenție să lupte împotriva corupției
Ea a adăugat că în România au fost investigați politicieni indiferent de afilierea lor politică, inclusiv persoane apropiate celor de la guvernare.

„Vorbele premierului vostru, potrivit cărora nu există nicio încercare reală de luptă împotriva corupției în România, în timp ce arestările unor politicieni la nivel înalt au legătură cu afilierea politică, sunt un semn rău”, a afirmat Macovei, care a fost invitată în Bulgaria la o dezbatere pe tema luptei împotriva corupției.

„Aceste cuvinte înseamnă că Boiko Borisov nu are nicio intenție de a duce un război real împotriva corupției. Politicienii trebuie investigați”, a adăugat europarlamentarul, fost ministru român al Justiției.

„Trebuie să existe oameni cu poziții ferme, atât procurori, cât și judecători”, a răspuns Macovei, întrebată privind pericolele pe care le-ar putea genera astfel de politici.

Ea a adăugat că în România au fost investigați politicieni indiferent de afilierea lor politică, inclusiv persoane apropiate celor de la guvernare.

„Voi aveți în Bulgaria un politician care este dispus să facă ceva în această privință? Am fost întrebată dacă aș accepta să devin ministru al Justiției în Bulgaria și am spus «Da», dar nimeni nu a venit să mă caute. Nimeni nu vrea să lupte împotriva practicilor corupte, pentru că politicienii vor deveni victime”, a apreciat Macovei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cât de sănătos este să mergem kilometri întregi în mocasini?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!