Prima pagină » Auto » Dacia 1310 va retrăi momentul de glorie de la Raliul Acropole, desfășurat în 1985. Cine se va afla la volanul bătrânei campioane

Dacia 1310 va retrăi momentul de glorie de la Raliul Acropole, desfășurat în 1985. Cine se va afla la volanul bătrânei campioane

La trei decenii după primul finiș românesc cu o mașină Dacia la Raliul Acropole - etapă de Campionat Mondial - un pilot se întoarce "la locul faptei".

Ajuns la 63 de ani, triplul campion național Ștefan Vasile revine în Grecia la volanul unei Dacii 1310 istorice, o replică a celei cu care câștiga un loc pe podiumul clasei 1300 în urmă cu 30 de ani.

Tot atunci, Ștefan Vasile reușea un spectaculos loc 18 în Raliul Portugaliei la general (cel mai bun rezultat all time al României în Campionatul Mondial) și se impunea la clasa 1300 A.

La inițiativa Federației Române de Automobilism Sportiv și a Retromobil Club România, Dacia a fost reconstruită cu piese originale în garajul Just Classics, se arată într-un comunicat al Sports Net Management.

În spatele acestui proiect se află grecul Georgios Ladopoulos, care își aduce aminte cu plăcere de perioada când fugea de la școală pentru a vedea Raliul Acropole.

„Am vrut să refacem o poveste frumoasă a automobilismului din România. Am căutat și găsit, în 99% cazurilor, elemente originale pentru configurarea mașinii. Am rezervat inclusiv numărul de concurs 112, același număr cu care Ștefan Vasile a participat la acest raliu și în 1985. Nea Fane îl va avea acum copilot pe Levi Dudi, iar împreună sper să termine cu brio Raliul Istoric Acropolis 2015. Vreau să mulțumesc partenerilor proiectului SERUS, ELGEKA-FERFELIS, XANU AUTO și HBC Development”, a spus Georgios Ladopoulos, președintele Comisiei Sportive ale Retromobil Club România (RCR).

Organizat încă din 1951, celebrul Raliul Acropole a reprezentat mereu o piatră de încercare pentru piloții din Europa. În 1985, trei mașini Dacia 1310 parcurgeau cu brio cei 2296 kilometri ai competiției pe drumuri accidentate de macadam, cu temperaturi ce depășeau frecvent 40 de grade. Ștefan Vasile și Ovidiu Scobai se clasau atunci pe locul 25 la general, deși mașinile rivalilor aveau motoare și de patru ori mai puternice.

„Nu am mai mers la concursuri de foarte mulți ani, dar m-am reacomodat repede cu mașina, e ca mersul pe bicicletă. Uitându-mă la mașină, îmi revin amintirile din acei ani. Raliul Acropole era unul extrem de dur, temperaturile erau ridicate, iar mecanicii se țineau pe traseu după noi cu bidoane de ape reci. Mașinile Dacia 1310 aveau în jur de 70 cai putere, iar alții veneau cu mașini și de 300 cai putere. Am participat de mai multe ori, dar am terminat doar în 1985 pentru ca mediile orare ridicate și traseul dificil cerneau mult sită. Va fi cu siguranță o experiență frumoasă și mulțumesc federației, sponsorilor și lui Georgios pentru sprijin”, a declarat Ștefan Vasile, triplu campion național de raliuri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”