Prima pagină » Știri » Un copil de un an și șapte luni și-a petrecut noaptea pe un câmp de la marginea orașului Medgidia

Un copil de un an și șapte luni și-a petrecut noaptea pe un câmp de la marginea orașului Medgidia

Un copil de un an și șapte luni și-a petrecut noaptea pe un câmp de la marginea orașului Medgidia
Un copil de un an și șapte luni, din Medgidia, dat dispărut marți seară de acasă, a fost căutat toată noaptea de zeci de polițiști și jandarmi, fiind găsit abia în zori, dormind pe un câmp, la câteva sute de metri de casă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dispariția lui Denis, în vârstă de un an și șapte luni, a fost semnalată de mamă, marți seară, în jurul orei 20.00, după ce copilul, care se juca cu surorile lui, nu a mai fost de găsit. Fetele nu și-au anunțat mama imediat ce nu l-au mai văzut pe Denis, iar femeia a constatat dispariția abia după o oră. Când a văzut că nu-și găsește băiatul, aceasta a mers și a anunțat Poliția.

La fața locului, au ajuns zeci de polițiști și jandarmi, aceștia începând să scotocească întreaga zonă, ajutați fiind și de un câine de urmă. De asemenea, în zonă au sosit și polițiști de frontieră cu o cameră cu termoviziune.

Căutările au durat toată noaptea, dar fără rezultat, fiind luată în calcul inclusiv o eventuală răpire a copilului de către rudele concubinului mamei.

Micuțul a fost găsit la ivirea zorilor, dormind pe câmp la aproximativ 300 de metri de casă. El era în stare bună, dar a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce este de făcut atunci când parolele nu mai sunt de ajuns?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!