Stratfor: Scandalul de corupție din România amenință stabilitatea politică

Stratfor: Scandalul de corupție din România amenință stabilitatea politică
Publicat: 10/06/2015, 18:50

Dacă Ponta nu demisionează, președintele Klaus Iohannis, care a cerut alături de opoziție demisia premierului, va fi nevoit să se consulte cu partidele în Parlament să vadă dacă poate fi format un nou guvern. Însă nici coaliția aflată la putere și nici opozițai nu par să aibă un înlocuitor pentru Ponta, iar un loc gol la șefia Executivului poate poate declanșa o luptă politică între coaliția la putere condusă de social-democrați și opoziție, comentează agenția americană de analiză.

Ponta ar putea să nu fie nevoit să demisioneze, iar după ce Camera Deputaților a respins solicitarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de ridicare a imunității premierul este protejat. În plus, PSD și partenerii săi de coaliție dețin majoritatea în Parlament, iar indiferent dacă Ponta demisionează sau nu coaliția probabil va rămâne la putere, apreciază agenția.

Însă poziția premierului ar putea slăbi în săptămânile următoare. În pofida faptului că Ponta poate supravițui unei moțiuni de cenzură vineri, în cazul în care găsește dovezi suplimentare, DNA poate cere din nou Parlamentului să-i ridice imunitatea. Astfel susținătorii săi ar fi nevoiți să lupte să-l protejeze, ceea ce se poate dovedi costisitor politic pentru PSD, în special odată cu apropierea alegerilor generale din 2016.

Opoziția populară ar putea reprezenta, de asemenea, o amenințare la adresa lui Ponta, apreciază Stratfor, evocând cazul lui Emil Boc, care a piedut susținerea partidului și a demisionat în 2012, în urma mai multor săptămâni de proteste antiguvernamentale. Actualul premier poate fi supus totodată unor presiuni de către aliați ai României – în special Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite – care au îndemnat la mai multă transparență instituțională în țară, subliniază agenția.

Chiar dacă acești factori nu-l vor determina pe Ponta să demisioneze, ei vor submina stabilitatea Guvernului, avertizează Stratfor, precizând că România – o republică semiprezidențială, în care premierul și președintele împart puterea – a avut de suferit în perioada în care Ponta a împărțit puterea cu fostul președinte Traian Băsescu. Același lucru se poate întâmpla acum, dacă Ponta rupe toate legăturile cu Iohannis și opoziția, avertizează agenția.

Aliații străini vor monitoriza îndeaproape instabilitatea politică tot mai mare a României, unul dintre cele mai mari mari state NATO și UE de la frontiera de est, alături de Polonia, în contextul în care țara a devenit un important aliat de la izbucnirea războiului din Ucraina, scrie Stratfor, adăugând că Bucureștiul, la fel ca Varșovia, este un susținător vocal al unei prezențe militare occidentale în regiune și impunerii unor sancțiuni economice mai dure Rusiei.

Totodată România este în competiție cu Rusia pentru influență în Republica Moldova, în contextul în care frontierele europene se află în centrul atenției comunității internaționale, iar din perspectiva Occidentului România și Polonia sunt actori-cheie, capabili să limiteze influența Moscovei în Europa centrală și de Est și să slăbească dependența Europei de energia rusească, subliniază Stratfor.

Însă scandalul și disensiunile politice din Parlament nu vor schimba politica externă a României, oricare dintre taberele care poate prelua controlul asupra Senatului în urma unei eventuale lupte pentru putere împărtășind interesul în menținerea unor legături strânse cu Occidentul, apreciază agenția.

Cu toate acestea, scandalul în centrul căruia se află premierul ar putea să amâne sau împiedice adoptarea unor reforme. Partidul lui Ponta poate adopta legi, dar Iohannis le poate opune un vot de veto, notează Stratfor, care subliniază că, indiferent dacă Ponta demisionează sau nu, scandalul a introdus o criză politică la București și, în pofida faptului că nu va afecta încrederea în România ca aliat NATO, acesta poate afecta dezvoltarea economică a țării.

„Poate că cea mai mare amenințare la adresa stabilității politice a României este perspectiva unor anchete de corupție suplimentare”, apreciază Stratfor, citând condamnarea, în ultimele luni, a numeroși politicieni importanți atât din coaliția guvernamentală, cât și din opoziție, și notând că serviciile românești de informații – care cooperează îndeaproape cu instituțiile similare din Statele Unite – cooperează îndeaproape cu DNA, căreia-i furnizează informații și susținere tehnică în cadrul investigațiilor.

Stratfor notează totodată o intensificare a tensiunilor dintre DNA și premier, citând denunțuri ale Laurei Kovesi cu privire la încercări ale Guvernului de a-i slăbi poziția și de a reduce prerogative ale procurorilor români. Ambasada Statelor Unite a criticat, anterior, planuri ale Guvernului de amendare a Codului Penal vizând să îngreuneze efortul magistraților. De asemenea, Ambasada a premiat-o pe Kovesi, în mai, pentru eforturile în lupta împotriva corupției, ceea ce arată susținerea Casei Albe a activității Direcției, subliniază Stratfor.

Însă eforturile Direcției, care urmărește crearea unui mediu mai sigur pentru investiții occidentale, riscă să aibe efectul opus, avertizează Stratfor, adăugând că în contextul în care tot mai mulți oficiali români riscă acuzații de corupție, anchetele pot crea un mediu instabil în Parlament, subminându-i pe cei de la putere și întârziind procesul legislativ. Lupta împotriva corupției a intensificat disensiunile politice, care pot distruge stabilitatea politică necesară supervizării unei economii bine reglementate, adaugă agenția.

„România are nevoie să eradicheze corupția și să adopte, în același timp, reforme economice’, conchide agenția americană de analiză, adăugând că „întrebarea este dacă le poate face pe amândouă simultan”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vânzările de iPhone peste tot în lume, cu excepția unui singur loc