Prima pagină » Știri » S-au împlinit 30 de ani de la tragedia de pe stadionul „Ilie Oană”, care a pus capăt Cenaclului Flacăra. Mărturia șefului serviciului Judiciar al Miliției Ploiești

S-au împlinit 30 de ani de la tragedia de pe stadionul „Ilie Oană”, care a pus capăt Cenaclului Flacăra. Mărturia șefului serviciului Judiciar al Miliției Ploiești

Spectacolul a început la ora 18:00 și a continuat până noaptea, când a izbucnit o furtună puternică.

Spectacolul a început la ora 18:00 și a continuat până noaptea, când a izbucnit o furtună puternică. Curentul electric a picat, iar stadionul a rămas în beznă. Oamenii au intrat în panică și s-a iscat o busculadă soldată cu 6 morți și mai multi răniți. La acel moment, incidentul a fost trecut sub tăcere de către autoritățile comuniste, iar Cenaclul a fost interzis.

Colonelul în rezervă Andrei Banu, șeful de pe atunci al Judiciarului Miliției din Ploiești, a vorbit în emisiunea Dezbaterile Wyl TV despre incident, transmite Observatorulph.ro. Acesta a declarat că bilanțul oficial al tragediei a fost de șase morți și zeci de răniți. „A doua zi am participat la identificarea cadavrelor și am încercat să stabilim cauza morții: asfixie mecanică prin comprimări toraco-abdominale și leziuni ale organelor interne din cauza busculadei create pe stadion. S-a ajuns aici pentru că, de frica furtunii, oamenii s-au înghesuit să iasă pe cele două porți, insuficient deschise”, a declarat Banu.

El a adăugat că, practic, oamenii au fost striviți de grilaje și chiar călcați în picioare. „Au fost mai multe cauze care au dus la producerea tragediei: accesul, respectiv ieșirea din stadion, care au fost insuficiente, furtuna imprevizibilă, întreruperea curentului electric, care a creat panică. A fost dificil până și pentru noi, judiciariștii, să asistăm la autopsia celor șase victime, care astăzi ar fi avut poate 45-50 de ani. Responsabilitatea anchetei a fost a procuraturii, cum era atunci, parchetul din zilele noastre, însă soluțiile date în acel dosar penal au fost discrete. Impactul fiind deosebit și nouă ni s-a cerut discreție și să încercăm să fim alături de familiile îndoliate”, a continuat colonelul în rezervă.

Un invitat în emisiune a povestit trebuia să ai pile ca să intri în posesia unui bilet la Cenaclul Flacăra. „Atunci, spectacolele susținute de Păunescu creau o isterie în masă”, a explicat el.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Unul dintre cei mai căutați infractori români a fost extrădat de Rusia