Prima pagină » Știri » Minore racolate pe Facebook și puse să se prostitueze la Timișoara. Printre cei vizați de procurori: fostul soț al Brigittei Năstase

Minore racolate pe Facebook și puse să se prostitueze la Timișoara. Printre cei vizați de procurori: fostul soț al Brigittei Năstase

Minore racolate pe Facebook și puse să se prostitueze la Timișoara. Printre cei vizați de procurori: fostul soț al Brigittei Năstase
Peste 25 de victime minore, care erau racolate pe Facebook și determinate să se prostitueze, inclusiv prin metoda "loverboy", au fost identificate în dosarul de trafic de persoane de la Timișoara, potrivit unor surse din DIICOT.

Potrivit surselor citate, membrii grupării ce face obiectul perchezițiilor de joi dimineață, din Timiș și Arad, racolau și recrutau eleve de liceu prin metoda „loverboy”, determinandu-le să practice prostituția în folosul lor financiar.

Unii dintre membrii activau în cadrul grupului infracțional, racolând tinere cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, prin intermediul rețelei de socializare Facebook, pe care le ademeneau prin diverse metode, ca de exemplu promisiunea obținerii unor sume de bani, afișarea sentimentelor de iubire pe care le nutresc față de persoana pe care încearcă s-o atragă, crearea unui sentiment de importanță în raport cu persoanele din jur.

Ei exploatau la maxim naivitatea și vulnerabilitatea tinerelor care nu au împlinit vârsta majoratului și care erau ușor de amăgit cu privire la avantajele iluzorii pe care le-ar putea obține din practicarea prostituției, au mai arătat sursele citate.

Din informațiile deținute s-a mai stabilit faptul că membrii grupării infracționale fac parte din lumea interlopă a municipiului Timișoara cu vaste legături în celelalte județe și cu precădere în județul Arad , unde de regulă căutau clienți cu potențial financiar ridicat care să-și permită să achite sume cuprinse între 200 și 600 de lei/prestație sexuală.

Procurorii DIICOT și trupele speciale de intervenție ale Poliției fac, joi dimineața, 11 percheziții în Timiș și Arad într-un dosar de trafic de persoane, printre cei vizați fiind un component al trupei DJ Project, un polițist, dar și mai mulți lideri ai lumii interlope din municipiul Timișoara.

Potrivit unor surse judiciare, joi dimineața au loc nouă percheziții în Timișoara, una în comuna Dumbrăvița, aflată lângă Timișoara, și încă una la Arad, într-un dosar de trafic de persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sursele citate susțin că suspecții plasau tinere, unele minore, unor clienți dispuși să plătească pentru a întreține relații sexuale cu acestea.

Aceleași surse mai spun că rețeaua era condusă de Paul Vasile Mânzu, un cunoscut membru al lumii interlope din Timișoara la vila căruia aveau loc întâlnirile între fete și clienți. Fetele erau filmate în timp ce întrețineau relații sexuale cu clienții, iar dacă acestea refuzau pe viitor să se supună, erau amenințate că imaginile video vor fi trimise părinților lor.

Sursele citate spun că vizat de percheziții este și Ovidiu Torj, fostul soț al lui Brigitte Năstase, acum soția lui Ilie Năstase. Torj ar fi făcut parte din aceeași rețea.

Conform acelorași surse, o percheziție are loc la locuința unui polițist de la Secția 1 Poliție Timișoara, Ovidiu Gâțan, care în anul 2013 a mai fost implicat într-un scandal, după ce un bărbat l-a acuzat că l-a bătut.

De asemenea, locuința lui DJ Gino Manzotti, component al trupei DJ Project, este percheziționată joi dimineața, afirmă sursele citate, care spun că cei doi, Ovidiu Gâțan și DJ Gino Manzotti, sunt cercetați pentru folosirea serviciilor unei persoane exploatate despre care beneficiarul știa că este victima traficului de persoane.

Ceilalți suspecți vor fi cercetați pentru constituire de grup infracțional organizat și trafic de persoane.

În total peste 25 de persoane suspectate urmează să fie duse la audieri, în acest caz.

Pe lângă acestea, vor fi audiați un avocat și un judecător, ambii din Timișoara, dar și mai mulți oameni de afaceri care ar fi beneficiat de serviciile fetelor, spun sursele citate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AEI: Prețul la gaze pentru populație ar putea scădea cu până la 23%, pentru non-casnici, să crească cu 25%, după aplicarea noii scheme de la 1 aprilie
Digi24
Moscova cere direct anularea deciziei NATO de la summitul din București. Ce înseamnă acest lucru
Cancan.ro
Cât va ține valul de ninsori și ger, de fapt. Cod roșu în Capitală și zăpadă de 50 de cm
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Confesiunile războinicului care conduce un grup de români în prima linie în Ucraina. „Lasă sechele, nu voi mai fi niciodată un civil normal”
Mediafax
UE oferă un salariu de aproape 6.800 de euro și un post permanent. Ce este concursul AD5
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Operațiunea „Conserva”. Cum a mascat propaganda Kremlinului dispariția lui Putin
Cancan.ro
Cel mai cunoscut primar din România și-a terorizat fosta soție: 'A oferit 50.000 de euro ca să-mi facă felul'
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Mircea Radu, fostul prezentator de la „Din dragoste”? E complet transformat la 56 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Controalele cu radarul pistol scot la iveală mai mult decât depășirea vitezei legale. Ce au găsit polițiștii în trafic
Descopera.ro
Descoperire ȘOC într-o peșteră din România
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Un nou studiu a găsit o legătură între băuturile zaharoase și anxietate la tineri