Prima pagină » Magazin » Cea mai amenințată felină din lume riscă să dispară din cauza mașinilor

Cea mai amenințată felină din lume riscă să dispară din cauza mașinilor

Linxul iberic, catalogat drept cea mai amenințată felină din lume, câștigă teren în Spania după ce era gata să dispară, dar se confruntă cu un dușman neașteptat: mașinile, relatează AFP. Acestea sunt 'cea mai mare amenințare' pentru specie, estimează organizația de protecție a naturii WWF.

Numărul lincșilor striviți de mașini a explodat în ultimii ani, urcând de la doi, în 2008, la 22, în 2014. În total, cu începere 2002, un număr de 73 de lincși au fost uciși pe căile rutiere, conform acestei organizații, care critică lipsa de întreținere a drumurilor.

‘Este revoltător, pentru că această problemă ar putea fi ușor soluționată’, spune Ramon Perez de Ayala, din cadrul Fondului Mondial pentru Natură (WWF). Potrivit acestuia, ar trebui să se pună bariere, să se curețe apostamentele și să se securizeze locurile naturale de trecere, pentru a se permite traversarea. Este vorba despre lucrări al căror cost ar atinge șase milioane de euro. ‘Sub scuza crizei, nu se mai fac nici măcar lucrările de întreținere de bază’, adaugă Ramon Perez de Ayala.

Autoritățile spaniole au semnalat pentru AFP că au semnat un plan de acțiune și ‘colaborează în lupta’ împotriva accidentelor.

Flagelul mașinilor și o boală hemoragică a iepurelui sălbatic, principala pradă a linxului iberic, ar putea compromite șansele acestei specii de a scăpa de eticheta de ‘cea mai amenințată felină din lume’.

Cu urechi cu un smoc de păr negru, linxul iberic este singura felină care figurează pe lista roșie a speciilor ‘în pericol critic de dispariție’ a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), spune Catherine Numa, reprezentant al IUCN în Spania.

Dacă ar dispărea, acest animal care cântărește între 10 și 14 kilograme la vârsta adultă ‘ar fi prima felină care dispare după tigrul cu dinți-sabie’ în ultimii 10.000 de ani, subliniază Ramon Perez de Ayala.

O coloană oficială de impozante mașini de teren trece pe un drum străjuit de stejari și se oprește la marginea unui luminiș înflorit. Regina Sofia a Spaniei iese dintr-un vehicul, înconjurată de autorități regionale.

Lava și Lila sunt eroinele zilei: acești doi lincși iberici femele în vârstă de un an, izolate de agitația mediatică prin pături care le acoperă cuștile, așteaptă să descopere libertatea.

Francisco Villaespesa Sanchez, director al centrului de creștere în captivitate El Acebuche (sud), unde Lava a văzut lumina zilei în aprilie 2014, mărturisește ‘marea emoție’ trăită cu ocazia eliberării animalelor.

Mama Lavei făcea parte din prima serie de lincși născuți în captivitate în Spania, în 2005, în cadrul programului Life+Iberlince lansat la începutul anilor 2000 pentru a se evita dispariția acestei mici feline.

Regina Sofia avansează spre o cușcă și eliberează primul animal. După o mică ezitare, felina țâșnește spre un tufiș, cu un colier GPS la gât.

‘Aici, în mijlocul anilor 1980, nu mai erau decât rare exemplare de linx’, afirmă Carlos Serrano, responsabil cu protecția acestei specii în comunitatea autonomă spaniolă Castilla-La Mancha.

Sub o sută de specimene supraviețuiau în 2002 în Peninsula Iberică, victime ale drumurilor, dar și ale vânătorilor, ale reducerii habitatului lor și ale scăderii numărului de iepuri sălbatici.

Cu patru centre de creștere în Spania și unul în Portugalia, programul Life+Iberlince, finanțat în mare parte de UE, coalizează eforturile depuse de autorități publice, organizații ecologiste și asociații de vânători. Cel mai recent modul al său (2011-2016) a fost dotat cu un buget de 34 de milioane de euro.

Supravegheați prin camere web și ținuți la distanță de oameni, micii lincși născuți în captivitate sunt antrenați să vâneze. În funcție de talentul lor de a vâna, lincșii sunt considerați apți sau nu pentru a li se da drumul în natură.

Aceste eforturi pentru a salva specia încep să dea roade: în mai puțin de zece ani, numărul lincșilor care trăiesc în libertate s-a triplat, ajungând la peste 300 în 2011, recenzați mai ales în Andalucia (sud), Extremadura (sud-vest), Castilla-La Mancha (centru) și în Portugalia, potrivit WWF, scrie Agerpres.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc