Prima pagină » Magazin » Copiii italieni au construit cel mai înalt turn Lego din lume

Copiii italieni au construit cel mai înalt turn Lego din lume

Copiii italieni au construit cel mai înalt turn Lego din lume
Copiii italieni au construit, joi, cel mai înalt turn din piese Lego din lume, la Milano, și au stabilit cu această ocazie un nou record mondial Guinness, informează Reuters.

Deși a părut o joacă, tinerii italieni s-au implicat trup și suflet în această sarcină serioasă. Centimetru cu centimetru, rând după rând, ei au contribuit la construirea unui turn de proporții epice, joi, în orașul Milano, cu obiectivul asumat de a stabili un nou record mondial.

Camillo Mazzola, directorul de marketing al filialei italiene a grupului Lego, spune că activitățile de construcție ce implică renumitele cărămizi din plastic de diverse culori sunt practic „înscrise” în ADN-ul oricărui copil: „Este primul lucru pe care îl face orice copil căruia îi pui în palme piese Lego, chiar și la vârsta de doi ani, când ei nu sunt capabili să construiască ceva, însă încep încă de atunci să le pună unele peste celelalte, pentru a construi un turn”.

„Așadar, astăzi, trecem de la turnurile neprofesioniste construite de copii – o creație foarte frumoasă pentru ei – la un super-turn al recordurilor”, a adăugat el.

După ce copiii din Milano au realizat structurile necesare din cărămizi Lego, adulții au intrat în acțiune, le-au ridicat cu mare grijă și le-au așezat unele peste celelalte, construind astfel turnul respectiv. La finalul unei activități susținute pe parcursul a cinci zile, turnul a fost finalizat, joi.

După o măsurare atentă, în prezența reprezentanților Guinness World Records, structura din Milano – din aproximativ 600.000 de cărămizi Lego – a primit titlul de cel mai înalt turn Lego din lume, cu o înălțime de 35,05 metri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Se circulă fără probleme, în condiții de ploaie
Digi24
„Trebuie să redeschidem Strâmtoarea Trump”. După Golful Mexic, liderul de la Casa Albă a botezat și Strâmtoarea Ormuz
Cancan.ro
Afaceristul din România, acuzat că și-a părăsit familia pentru amantă! Divorțul anului scoate la iveală secrete tulburătoare!
Prosport.ro
Daniela Crudu, apariție hot în jacuzzi. Cum arată acum asistenta TV care l-a scos din minți pe Gigi Becali când era iubita lui Mihai Costea
Adevarul
Operațiuni secrete: avioanele guvernului Orban ar fi transportat bani și obiecte de valoare din Rusia, conform dezvăluirilor unui jurnalist maghiar
Mediafax
Apariție surpriză în timp ce Trump și Modi discutau la telefon. Cine a intervenit în timpul convorbirii
Click
Lovitură dureroasă pentru Denise Rifai! Dezvăluiri neașteptate după despărțirea de Dan Alexa
Digi24
Metoda ingenioasă prin care sute de litri de motorină erau furați săptămânal de pe un șantier de modernizare a căii ferate
Cancan.ro
BREAKING | A murit celebrul actor din telenovela Clona😢
Ce se întâmplă doctore
Alt divorț neașteptat în showbiz! Vedeta care s-a despărțit în mare secret! Au împreună doi copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Șoferii trebuie să prezinte, de acum, un nou document pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului
Descopera.ro
Care țară are cel mai mult petrol din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Un sistem solar în devenire? Două planete, surprinse în formare în discul unei stele tinere