Prima pagină » Economic » Acțiunile mai multor bănci italiene, inclusiv UniCredit și Intesa, suspendate din cauza Greciei

Acțiunile mai multor bănci italiene, inclusiv UniCredit și Intesa, suspendate din cauza Greciei

Acțiunile mai multor bănci italiene, inclusiv UniCredit și Intesa, suspendate din cauza Greciei
Acțiunile mai multor bănci italiene, între care UniCredit și Intesa Sanpaolo, au avut probleme la deschiderea tranzacțiilor, iar ulterior au fost suspendate, din cauza ordinelor numeroase de vânzare înregistrate pe fondul temerilor provocate de riscul de default al Greciei, transmite MarketWatch.

Ordinele de vânzare a acțiunilor italiene, în special în cazul companiilor din sectorul financiar, s-au acumulat încă înainte de deschiderea bursei.

În primă fază, numărul acestor ordine a fost atât de mare încât sistemul informatic al bursei nu le-a putut procesa, situație care apare de obicei la apariția unor informații care provoacă vânzarea unor titluri.

La începutul tranzacțiilor, prețurile de deschidere ale acțiunilor băncilor italiene erau în declin cu 8%-10%.

Acțiunile UniCredit și Intesa Sanpaolo au intrat la tranzacționare cu întârziere, dar au fost imediat suspendate, fiind în declin cu circa 6% în raport cu închiderea de vineri.

Șeful asociației băncilor italiene, Antonio Patuelli, a respins duminică temerile de contagiune a băncilor italiene, afirmând că expunerea directă a instituțiilor financiare italiene la Grecia este de sub 1 miliard de euro.

Indicele pan-european Stoxx 600 a început tranzacțiile de luni în declin cu 2,8%, cel mai amplu din ultimele opt luni, din cauza riscului ca Grecia să intre în incapacitate de plată în urma eșuării negocierilor pentru un nou program de reformă care ar fi dus la deblocarea ajutorului internațional.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt este în declin cu 3,26%, CAC 40 al bursei din Paris cu 3,5%, IBEX al bursei din Madrid cu 3,96%, în timp ce FTSE 100 al bursei londoneze este în scădere cu 1,82%. FTSE MIB al bursei din Milano este în coborâre cu 3,18%.

Euro a coborât cu până la 1,9%, la 1,0955 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din aproape o lună, fiind tranzacționat ulterior în scădere cu 1,3%.

Bursa din Atena va rămâne închisă luni, în timp ce băncile își vor relua activitatea abia după referedumul din 5 iulie pe tema măsurilor de austeritate necesare deblocării ajutorului financiar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri