Prima pagină » Auto » Călătorii care așteptau trenul într-o gară din Marea Britanie au avut o surpriză inedită. Ce vehicul a oprit în fața lor

Călătorii care așteptau trenul într-o gară din Marea Britanie au avut o surpriză inedită. Ce vehicul a oprit în fața lor

Smart a transformat cea mai nouă generație a modelului forfour în "cel mai mic tren din lume", de fapt un soi de drezină modernă, scrie worldcarfans.com.

La prima vedere, ar putea părea o glumă de 1 Aprilie, deși data respectivă a trecut de ceva timp. Drezina Smart este însă cât se poate de reală și are patru jante uriașe din oțel de 22 de inci, care cântăresc 80 kg fiecare.

Vehiculul a fost proiectat de o echipă de cercetători ai companiei Interfleet din Marea Britanie, care operează de obicei locomotive diesel uriașe, cu motoare de 16 litri și o greutate de 70 de tone.

Smart-ul cântărește însă doar o tonă și are un motor de un litru. Din motive lesne de înțeles, inginerii au eliminat elementele de direcție ale mașinii și au sudat suporți de aluminiu între axe, pentru a se asigura că roțile rămân fixate pe șine.

Drezina Smart a fost testată pe o porțiune limitată de cale ferată din Sussex, sub atenta supraveghere a echipei din spatele proiectului. Câțiva navetiști au avut ocazia să circule cu „cel mai mic tren din lume”, care a a ajuns fără dificultate la destinație.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani