Wall Street Journal: Grecia reprezintă o miză importantă pentru UE în fața agresiunii ruse

Grecia nu ar fi trebuit să fie admisă în Uniunea Europeană (UE) în 1981 și ar să fi trebuit dată afară din zona euro cu multe luni în urmă, scrie în ediția de miercuri a Wall Street Journal Robert D Kaplan, un jurnalist american specializat în științe politice și un influent scriitor, de la Centrul pentru o Nouă Securitate Americană.

Însă mulți decidenți europeni știu, chiar dacă nu o spun, că Europa va fi mai vulnerabilă în fața agresiunii rusești dacă își slăbește legăturile cu Grecia, singura parte a Blacanilor accesibilă de la Mediterana și, ca atare, o cale de acces esențială către și dinspre Occident, argumentează Kaplan, subliniind că acesta este unul dintre cazurile în care geopolitica este mai importantă ca economia.

RĂZBOI Trump a ordonat lansarea unui nou val de bombardamente asupra Iranului: „Data viitoare va fi mai rău”

01:33

FLASH NEWS În Astrahan a fost introdusă vânzarea de combustibil în funcție de numerele de înmatriculare ale autoturismelor

01:02

În contextul atitudinii belicoase de care dă dovadă președintele rus Vladimir Putin, Kaplan îndeamnă să se reflecteze la ceea ce s-ar fi întâmplat dacă Stalin nu ar fi cedat Grecia Occidentului în schimbul restului Balcanilor, la începutul Războiului Rece. Cu o Grecie în blocul comunist, Italia ar fi fost într-un pericol permanent, la fel ca întreaga regiune de est a Mediteranei și Levantul, afirmă el, subliniind că bazele americane din Grecia au fost esențiale în cadrul politicii de izolare.

Însă Grecia – ca politică și cultură – nu este deplin ancorată în Occident, apreciază el. Vestul Greciei este perceput mai degrabă ca urmașul despotismelor bizantin și otoman decât al Atenei lui Pericle. În timp ce revoluțiile de la mijlocul secolului al XIX-lea au avut adesea origini bugheze și obținerea de libertăți politice ca scop, mișcarea pentru independența Greciei a fost mai degrabă o mișcare etnică având ca bază religia ortodoxă – o legătură emoțională și spirituală cu Rusia. Această legătură explică de ce cei mai mulți dintre greci au fost alături de Rusia în favoarea Serbiei și împotriva Europei în timpul Războiului din Kosovo, în 1999.

Grecia nu a avut niciodată partide politice moderne, de nivelul celor din Europa Centrală și de Vest, scrie Kaplan, ci formațiuni paternaliste, organizate în jurul unor lideri charismatici ai unor mișcări de factură reacționară de dreapta și radicale de stânga. Andreas Papandreou, premierul Greciei în anii ’80 și ’90, nu a fost un scialist european modern, așa cum credeau mulți în Occident, ci poate fi înțeles mai bine ca un populist latino-american în tradiția lui Juan Perón, scrie jurnalistul evocând o perioadă de un deceniu în care a trăit la Atena.

Kaplan îl consideră pe Papandreou unul dintre „precursorii dezastrului grec actual”, prezentându-l ca pe un politician cinic care s-a folosit de ajutorul de la Bruxelles să creeze un sistem politic mai rațional după aderarea țării la UE, să extindă birocrația și să creeze un stat al bunăstării imposibil de susținut. El consideră Grecia actuală o țară „prost instituționalizată” în care prea puțini plătesc impozite cum ar trebui să plătească, grevată, în plus, de o „birocrație pletorică”. Afacerile sunt deținute de familii, în detrimentul meritocrației, iar dacă cultura politică nu este integral occidentală, de ce ar fi economia, se întreabă Kaplan.

Ziarul Ethnos (Națiunea, de stânga), cel mai important și influent în perioada Papandreou, l-a suspectat de legături cu serviciile sovietice de informații, afirmă fostul consilier al Departamentului american al Apărării, adăugând că sovieticii au operat în Grecia poate mai ușor decât în orice alt stat NATO și că Grecia nu s-a simțit niciodată confortabil în NATO, visând la neutralitate. În schimb, UE și NATO au asigurat libertatea și prosperitatea acestei țări, iar grecii, care nu au trăit sub Pactul de la Varșovia, nu au fost recunoscători că au fost ținuți în afara acestuia.

„Toate acestea sunt prologul ascensiunii premierului Alexis Tsipras și partidului său Syriza de extremă stânga”, scrie Kaplan, adăugând că socialismul și conservatorismul moderne au apărut în Grecia către sfârșitul secolului al XX-lea pentru a fi rapid spulberate de stânga dură și dreapta fascistă (Zori Aurii), după recenta implozie a economiei țării. „Având în vedere relațiile de lungă durată ale Kremlinului în Grecia, nu este exclus ca rușii să aibă în prezent legături mai bune – și informații despre – Syriza și diversele ei facțiiuni decât europenii”, scrie Kaplan.

Rusia ar putea contribui la amplificarea disensiunilor interne din Syriza, în speranța ca partidul aflat la guvernare să nu poată face concesii dificile dar necesare pentru a rămâne în zona euro, continuă jurnalistul american, apreciind că, în cazul în care Grecia părăsește zona euro, consecințele asupra economiei sale naționale ar putea fi extrem de dure, un lucru care, alături de dezmembrarea și slăbirea Ucrainei va afecta grav poziția geopolitică a Europei în fața Rusiei.

În cazul în care acest scenariu devine realitate, Spania și Portugalia vor fi mai susceptibile la o contagiune a crizei datoriilor în zona euro, iar „țări balcanice cu instituții slabe și economii fragile ca Albania Bulgaria și România vor fi mai expuse”, avertizează Kaplan.

De asemenea, eventuala slăbire a legăturilor Greciei cu Occidentul în regiunea de est a Mediteranei, în contextul mai larg al ascensiunii Iranului la Golful Persic și Chinei în mările Chinei de Est și de Sud, va eroda puterea americană, subliniază el.

Grecia, indiferent dacă folosește în continuare euro sau revine la drahmă, are nevoie să se edifice ca națiune, conchide Kaplan, îndemnând Europa să rămână credincioasă propriilor valori și să ofere speranță și sprijin periferiei sale.