Prima pagină » Știri » ICCJ: Ghiță poate să-și exercite funcția de deputat și se poate deplasa în țară

ICCJ: Ghiță poate să-și exercite funcția de deputat și se poate deplasa în țară

ICCJ: Ghiță poate să-și exercite funcția de deputat și se poate deplasa în țară
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis, vineri, contestația lui Sebastian Ghiță față de condițiile controlului judiciar dispus de DNA, și a decis ca acesta să își poată exercita funcția de deputat și să se poată deplasa pe teritoriul țării.

Potrivit soluției pronunțate de ICCJ, a fost extinsă limita teritorială pe care Ghiță are obligația de a nu o depăși decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent, de la teritoriul localității Ploiești, la teritoriul României, și a fost înlăturată obligația de a nu desfășura activitatea de deputat.

Magistrații au menținut celelalte dispoziții ale controlului judiciar.

Decizia intanței supreme este definitivă.

De asemenea ICCJ a decis vineri să amâne pentru data de 13 iulie pronunțarea în privința contestației depuse de Sebastian Ghiță și unele dintre firmele pe care procurorii susțin că acesta le controlează împotriva sechestrului impus de DNA.

Procurorii DNA Ploiești l-au anunțat pe Sebastian Ghiță, în 24 iunie, că a fost extinsă urmărirea penală pe numele său pentru noi fapte de corupție comise de când acesta este parlamentar, dar și înaintea mandatului și, totodată, au extins și sechestrul asigurător asupra bunurilor acestuia.

De asemenea, procurorii au modificat unele dintre obligațiile controlului judiciar pentru Sebastian Ghiță, acesta având interdicție să desfășoare activitate în calitatea de deputat, „în exercitarea căreia a săvârșit fapta”, dar și să părăsească municipiul Ploiești fără a avea încuviințarea prealabilă a anchetatorilor.

Sebastian Ghiță spunea că noile măsuri luate luate împotriva sa reprezintă un abuz. De altfel, el i-a transmis un memoriu procurorului general al României, Tiberiu Nițu, memoriul fiind transmis ulterior Parchetului Curții de Apel Ploiești, unde deputatul urmează să meargă în audiență.

Sebastian Ghiță a mai afirmat că o parte din dosarul său se referă la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 și că are interdicția de a vorbi cu premierul Victor Ponta, el susținând că este un dosar politic ce vizează „dărâmarea acestui guvern”.

Ulterior, la postul B1 TV, Sebastian Ghiță a declarat că va prezenta în Parlament înregistrări în care procurorul DNA care l-a audiat a transmis unor oameni de afaceri din Ploiești, la rândul lor audiați, că vor fi închiși dacă nu spun ceva despre el, precizând că va cere și protecția procurorului general al României.

El a adăugat că va arăta că procurorul este în afara legii și va cere protecția procurorului general al României.

Deputatul Sebastian Ghiță le-a trimis, săptămâna trecută, colegilor săi parlamentari o scrisoare prin care solicită declararea unui conflict constituțional între puterile statului, după ce DNA a dispus în cazul său interdicțiile de a-și exercita funcția de deputat și de a părăsi municipiul Ploiești.

„Decizia mi se pare extrem de gravă, neconstituțională și cu potențiale repercusiuni asupra democrației în România. Consider că Parlamentul și Comisia Juridică trebuie să reacționeze urgent în vederea limitării unui astfel de abuz. Sunt dispus să înaintez Biroului Permanent și Comisiei Juridice orice documente relevante. Totodată, solicit declararea unui conflict între puterile statului care să fie soluționat de către Curtea Constituțională”, se arată în scrisoarea trimisă de Ghiță Camerei Deputaților și făcută publică de secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților, Niculae Mircovici.

Ghiță le atrage atenția colegilor săi parlamentari că lipsa unei reacții poate duce la măsuri ale procurorilor care „să schimbe configurații politice” și susține că se va adresa procurorului general al României, ministrului Justiției și procurorului ierarhic superior procurorului de la DNA Ploiești care i-a dispus interdicția de a-și exercita atribuțiile de parlamentar.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a decis, luni, să trimită un punct de vedere la Biroul Permanent în legătură cu scrisoarea lui Sebastian Ghiță, în care să sugereze Biroului ca, în cazul în care consideră că există un conflict între instituții, să sesizeze Curtea Constituțională.

Urmărirea penală a lui Sebastian Ghiță a fost extinsă pentru trafic de influență, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la schimbarea destinației fondurilor UE și coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din 2012 și la cele prezidențiale din 2014, potrivit DNA.

Inițial, Ghiță a fost pus sub urmărire, alături de șeful CJ Prahova, Mircea Cosma, fiul său, deputatul Vlad Cosma, și cumnatul premeirului Victor Ponta Iulian Herțanu, într-un dosar privind modul de derulare a contractului din fonduri europene pentru extinderea lucrărilor de canalizare din orașul Comarnic.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, directorul de producție al Hidro Prahova, Sebastian Ghiță, Vlad și Mircea Cosma au sprijinit grupul infracțional din care făcea parte Iulian Herțanu ca să acceseze și să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a rețelei de canalizare din orașul Comarnic, proiect în valoare de aproape 10 milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Premieră MONDIALĂ”: AI-ul intră în lupta cu dârele albe lăsate de avioane
Digi24
Cazul avionului chinez interceptat de avioane maghiare de luptă la granița cu România. Ancheta a dezvăluit cauza incidentului
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Lună de miere transformată în tragedie! Doi tineri britanici proaspăt căsătoriți au murit într-un accident de elicopter în Grecia
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O echipă de la MIT a conectat bacterii pentru a crea tranzistori vii