Prima pagină » Magazin » De ce a fost Pluto ”retrogradată” și nu mai este a 9-a planetă a Sistemului nostru solar

De ce a fost Pluto ”retrogradată” și nu mai este a 9-a planetă a Sistemului nostru solar

De ce a fost Pluto ''retrogradată'' și nu mai este a 9-a planetă a Sistemului nostru solar
Descoperită abia în 1930, Pluto, pe atunci considerată cea de-a 9-a planetă a sistemului solar, a făcut notă discordantă față de celelalte planete din sistem, prezentând o serie de caracteristici care o individualizează față de toate planetele aflate pe orbite în jurul Soarelui și care au dus, în cele din urmă, în 2006, la revizuirea definiției planetei și la excluderea sa din această categorie. În acest material ne vom aduce aminte de ce și-a pierdut Pluto rangul de planetă

Un prim argument este că Pluto este mult mai mică (atât ca volum cât și ca masă) decât orice altă planetă din sistem, având masa chiar de cinci ori mai mică decât Luna. Este un corp teluric, așa cum sunt Mercur, Venus, Pământul și Marte, dar nu se află în aceeași zonă a sistemului solar cu aceste planete, vecinii săi fiind giganticele planete gazoase Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. Din acest motiv, există unii astronomi care sunt de părere că Pluto s-ar fi format în afara sistemului solar, fiind la un moment dat capturată de gravitația Soarelui. Alți astronomi sunt de părere că Pluto a fost una dintre lunile lui Neptun.

Un alt argument important este legat de orbita neobișnuită pe care o descrie Pluto în jurul Soarelui. Toate planetele din sistemul nostru solar se deplasează pe orbite relativ plane în jurul Soarelui, însă orbita lui Pluto formează un unghi de 17 grade față de planul celorlalte orbite. În plus, orbita lui Pluto este și foarte eliptică și intersectează orbita planetei Neptun pentru o perioadă de 20 de ani din cei 248 cât durează mișcarea sa de revoluție. Nicio altă planetă nu intersectează orbita altei planete. Doar cometele și asteroizii fac acest lucru.

În plus, cea mai mare dintre cele cinci luni ale lui Pluto, Charon, are aproape jumătate din dimensiunea lui Pluto. Din această cauză, unii astronomi au recomandat ca Pluto și Charon să fie considerate mai degrabă un sistem binar de planete pitice și nu o planetă cu satelitul său.

Toate aceste „probleme de identitate” ale lui Pluto au determinat Uniunea Astronomică Internațională (IAU) să adopte două rezoluții la 24 august 2006 prin care au recatalogat acest corp cosmic drept planetă pitică.

Primul dintre aceste documente este Rezoluția 5A prin care este definit termenul de „planet㔠— „O planetă este un corp cosmic care (a) se află pe o orbită în jurul Soarelui, (b) dispune de suficientă masă pentru ca propria sa gravitație să o modeleze într-o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă) și (c) și-a curățat vecinătatea orbitală de alte corpuri (asteroizi, comete)”.

Pluto este relativ rotundă și se află pe orbită în jurul Soarelui, dar această orbită se intersectează cu cea a lui Neptun. Criticii acestei rezoluții susțin că există și alte planete, printre care și Pământul, care nu au reușit să-și curețe vecinătatea orbitală de alte corpuri. Pământul, spre exemplu, se întâlnește în mod regulat cu asteroizi aflați în apropierea orbitei sale.

Rezoluția 5A identifică și două noi categorii de obiecte aflate pe orbite în jurul Soarelui: „planetele pitice” și „corpurile mici” din sistemul solar. Conform acestei rezoluții, o planetă pitică este „un corp cosmic care (a) se află pe orbită în jurul Soarelui, (b) dispune de suficientă masă pentru ca propria sa gravitație să o modeleze într-o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă), (c) nu și-a curățat vecinătatea orbitală și (d) nu este un satelit al altei planete.

Corpurile mici din sistemul solar sunt corpuri aflate pe orbite în jurul Soarelui, dar care nu sunt nici planete și nici planete pitice.

Cealaltă rezoluție, 6A, i se adresează în mod special lui Pluto, reclasificând-o drept planetă pitică.

Conform acestor rezoluții votate în cadrul IAU, sistemul nostru solar este format din 8 planete: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. În afară de Pluto, în categoria planetelor pitice mai intră și Ceres (cel mai mare obiect din cadrul centurii de asteroizi dintre planetele Marte și Jupiter) dar și 2003 UB313 sau Eris (un obiect și mai îndepărtat de Soare decât Pluto, din cadrul Centurii Kuiper, centura de comete și asteroizi de la marginea sistemului solar, de dincolo de orbita lui Neptun). În categoria corpurilor mici din sistemul solar intră asteroizii și cometele, scrie Agerpres.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi