Recomandarea Senatului SUA pentru Hans Klemm, ambasadorul nominalizat în România: „Sper că vă veți asigura că Kovesi rămâne sprijinită de Guvernul României”

Publicat: 23/07/2015, 08:44

Hans G. Klemm, nominalizat în funcția de ambasador al SUA în România pe 24 martie, a fost audiat miercuri în Senatul american, de către Comisia de Politică Externă, alături de alți patru diplomați – ambasadorii nominalizați ai SUA în Polonia, în Cipru, în Estonia și în Norvegia. Audierea trebuia să aibă loc inițial marți, însă a fost amânată cu o zi.

AUDIERILE POT FI URMĂRITE AICI(de la minutul 40)

Deși România și SUA au un parteneriat strategic și relații militare foarte strânse, administrația de la Washington a lăsat să treacă doi ani și jumătate fără să aibă un ambasador la București, reprezentanța diplomatică fiind condusă de însărcinați cu afaceri. Întârzierea a fost pusă pe seama divergențelor politice din Congresul SUA, controlat de republicani, și administrația democrată a lui Obama.

„România este un prieten și un partener strategic”, a spus Klemm.

„Țara are mare potențial, este una dintre cele mai rapide în dezvoltare din UE, are o datorie mică, este fiscal viabilă și are o populație educată. (…) Sunt două impedimente – unul este corupția, România are încă probleme serioase cu corupția și este poziționată la coada clasamentului din UE. Iar cealălalt este infrastructura„, a spus Klemm.

Senatorul republican Ron Johnson i-a amintit lui Klemm că în vizita sa din România, din iunie 2014, a întâlnit o „femeie incredibil de curajoasă”, pe Laura Codruța Kovesi, șefa DNA.

„Sper că vă veți asigura că rămâne sprijinită de Guvernul României”, i-a spus Ron Johnson lui Klemm.

Hans G. Klemmle-a răspuns senatorilor și despre poziționarea României față de Rusia, din punct de vedere al propagandei rusești și al presiunilor energetice.

Relațiile României cu Rusia au fost anevoioase din punct de vedere istoric, înclinația populației din România de a fi influențată de propaganda rusă începe la un nivel foarte jos. Percepția la nivelul populației, conform sondajelor de opinie, față de SUA, este la un nivel înalt, iar față de Rusia la un nivel scăzut. Românii sunt totuși foarte îngrijorați față de Rusia, de agresiunea Rusiei și de impactul asupra securității din regiune. Au graniță cu Ucraina și imediat peste Marea Neagră se află chiar Rusia. România lucrează cu noi și cu NATO pentru a se asigura că balanța de securitate rămâne puternică și va rezista agresiunii ruse„, a spus Hans Klemm.

„România este izolată de presiunile energetice ale Rusiei, este un exportator net de energie. Rezervele de petrol și gaze sunt în scădere, însă acum nu se află sub presiunea Rusiei din punct de vedere energetic. Însă toți vecinii săi sunt, depind în mare de gaz rusesc. Am încurajat România să investească în infrastructura de gaze, care este învechită, pentru a putea face parte dintr-o soluție europeană de diversificare a soluțiilor energetice”, a mai spus Klemm.

Hans G. Klemm este un diplomat de carieră și vine din funcția de consilier al subsecretarului pentru Management al Departamentului de Stat, o funcție pe care o deține din ianuarie 2015.

Anterior, în perioada 2012-2015, el a fost principalul asistent al secretarului în Biroul pentru Resurse Umane al departamentului, iar înainte de această funcție a ocupat postul de coordonator pentru Statul de Drept și Respectarea Legii la ambasada din Kabul, în Afganistan (2010-2012).

Klemm a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est din 2007 până în 2010, și ofițer de rangul doi pentru Afaceri Economice la Ambasada americană din Tokyo, în perioada 2006-2007. Din 2004 până în 2006, el a fost director adjunct al Biroului pentru Dezvoltarea carierei în Biroul pentru Resurse Umane.

Între 2000 și 2001, Klemm a fost director adjunct al Biroului pentru UE și Afaceri Regionale din cadrul Biroului pentru Afaceri europene și eurasiatice.

Klemm a ocupat și poziții în Germania, Japonia, Coreea de Sud și Trinidad Tobago, în cadrul Departamentului de Stat. Este absolvent al Universtății Indiana și are o diplomă de master la Universitatea Stanford.

Ultimul ambasador american în România a fost Mark Gitenstein, care și-a încheiat mandatul la 14 decembrie 2012.

Gândul a transmis LIVE TEXT principalele declarații ale ambasadorului nominalizat al SUA la București, Hans G. Klemm.

UPDATE 22.45Audierile au luat sfârșit, urmând ca până luni, 27 iulie, să mai existe posibilitatea ca senatorii să le adreseze întrebări scrise ambasadorilor nominalizați.

UPDATE 22.35Klemm a fost întrebat despre cum acționează propaganda Rusiei în România și cum poate fi combătută, precum și despre presiunile energetice ale Rusiei asupra României.

„Relațiile României cu Rusia au fost anevoioase din punct de vedere istoric, înclinația populației din România de a fi influențată de propaganda rusă începe la un nivel foarte jos. Percepția la nivelul populației, conform sondajelor de opinie, față de SUA, este la un nivel înalt, iar față de Rusia la un nivel scăzut. Românii sunt totuși foarte îngrijorați față de Rusia, de agresiunea Rusiei și de impactul asupra securității din regiune. Au graniță cu Ucraina și imediat peste Marea Neagră se află chiar Rusia. România lucrează cu noi și cu NATO pentru a se asigura că balanța de securitate rămâne puternică și va rezista agresiunii ruse”, a spus Hans Klemm.

România este izolată de presiunile energetice ale Rusiei, este un exportator net de energie. Rezervele de petrol și gaze sunt în scădere, însă acum nu se află sub presiunea Rusiei din punct de vedere energetic. Însă toți vecinii săi sunt, depind în mare de gaz rusesc. Am încurajat România să investească în infrastructura de gaze, care este învechită, pentru a putea face parte dintr-o soluție europeană de diversificare a soluțiilor energetice„, a mai spus Klemm.

UPDATE 21.55Ambasadorii sunt întrebați despre principalele 3 obiective economice din țările unde pleacă. Klemm vorbește despre România.

„Țara are mare potențial, este una dintre cele mai rapide în dezvoltare din UE, are o datorie mică, este fiscal viabilă și are o populație educată.Există o prezență substanțială a investițiilor americane în România, mai ales în sectoare precum energie, it, manufactură. Există încă oportunitate pentru firmele americane să își crească prezența în România, să crească exporturile către România, pentru a sprijini locurile de muncă americane. Sunt două impedimente – unul este corupția, România are încă probleme serioase cu corupția și este poziționată la coada clasamentului din UE. Iar cealălalt este infrastructura„, a spus Klemm.

Senatorul republican Ron Johnson i-a amintit lui Klemm că în vizita sa din România, din iunie 2014, a întâlnit o „femeie incredibil de curajoasă”, pe Laura Codruța Kovesi, șefa DNA.

„Sper că vă veți asigura că rămâne sprijinită de Guvernul României”, i-a spus Ron Johnson lui Klemm.

UPDATE 21.27Hans Klemm își începe prezentarea.

„Vreau să întăresc relația cu excelentul aliat strategic România”, și-a început discursul Klemm. El le-a vorbit senatorilor despre rolul României în Afganistan, numărându-se printre primele 10 țări contributoare cu trupe acolo. A amintit scutul antirachetă de la Deveselu, ca dovadă a angajamentului României de a lua parte la securizarea Europei, precum și despre baza militară de la Kogălniceanu, care găzduiește peste 1.000 de militari americani.

Voi lucra să întăresc rolul României în NATO și parteneriatul strategic cu SUA„, a mai spus Klemm.

Klemm a vorbit și despre petrol și gaze, spunând că România este bine poziționată pentru a diversifica sursele de energie ale Europei și că va lucra la aprofundarea securității energetice din România.

Klemm a amintit și despre relațiile comerciale ale SUA cu România, spunând că va lucra pentru implemetarea TTIP.

Nu în ultimul rând, Hans Klemm a amintit lupta anticorupție și pentru statul de drept din România. „După cum a spus și vicepreședintele Biden la București. corupția reprezintă un pericol clar pentru securitatea națională a țării. România a stat puternică în fața corupției, prin instituțiile și agențiile de aplicare a legii, o mulțime de oficiali au fost condamnați”, a spus Klemm, care a dat asigurări că va „dubla” eforturile de susținere a SUA în acest domeniu.

„România este un prieten și un partener strategic”, și-a încheiat Klemm discursul în fața senatorilor.

UPDATE 21.20 Audierile au început cu prezentările diplomaților. Primul care vorbește este amabsadorul nominalizat în Polonia, Paul Wayne Jones.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O olandeză cu depresie va fi eutanasiată, pentru că „nu mai poate face față”. Are...
Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: 'Prognosticul este rezervat' 😢
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit...
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Un nou sprijin financiar pentru pensionarii din România. Ce sumă de bani vor primi seniorii...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ursula von der Leyen întinde mâna extremei drepte pentru o colaborare după alegerile europarlamentare
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Enzimele descoperite în bacteriile intestinale pot schimba grupele de sânge ale unui donator