Prima pagină » Cultură » Municipiul Suceava vrea să intre în competiția pentru desemnarea Capitalei Culturale Europene

Municipiul Suceava vrea să intre în competiția pentru desemnarea Capitalei Culturale Europene

Municipiul Suceava vrea să intre în competiția pentru desemnarea Capitalei Culturale Europene
Municipiul Suceava vrea să intre în competiția pentru desemnarea Capitalei Culturale Europene 2021.

O hotărâre de participare a Sucevei la competiția pentru desemnarea Capitalei Culturale Europene în 2021 urmează să fie adoptată de Consiliul Local Suceava, unde PNL deține majoritatea, iar Biroul Politic Județean al PNL a decis, joi, să susțină intrarea în competiție a orașului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pentru întocmirea documentației, PNL Suceava a desemnat o echipă tehnică, ea fiind coordonată de profesorul universitar Sanda Maria Ardeleanu, deputat de Suceava, și consilierul local Daniel Prorociuc.

Un proiect de hotărâre în acest sens a fost depus, joi, în sedința CL Suceava, de consilierii locali PSD, dar nu a fost supus dezbaterii întrucât nu fusese discutat înainte în comisiile de specialitate.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că participarea municipiului la competiția Capitală Culturală Europeană este un proiect care se poate face doar împreună cu CJ, cu Primăria Cernăuți și regiunea Cernăuți, într-un proiect al Bucovinei istorice.

Potrivit lui Nechifor, CJ Suceava are foarte multe proiecte realizate în domeniul cultural, organizând anual zece evenimente majore, la care participă peste 200.000 de spectatori, între care Hora Bucovinei, Paștele în Bucovina, Crăciun în Bucovina, Pelerin în Bucovina, Festivalul Medieval, Bucovina Rock Castle, Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru, Comorile Muntelui din Masivul Rărău.

El a spus că mai sunt evenimente culturale importante organizate de asociații non-profit, precum Simfonii de toamnă și Festivalul de Teatru „Zilele Matei Vișniec”.

Nechifor a afirmat că decizia ca Suceava să se înscrie în această competiție este târzie, dar că încă mai există timp pentru depunerea aplicației, data limită fiind 10 octombrie 2015.

Nechifor a declarat că, după o decizie a Consiliului Local Suceava în acest sens, urmează să fie alcătuite un comitet și un staff tehnic care să scrie proiectul.

El a menționat că proiectul va fi împreună cu Primăria Cernăuți și Administrația de Stat din Cernăuți pentru că acesta va fi diferit de cele depuse de celelalte orașe din țară, fiind „un proiect al Bucovinei istorice”.

„Conflictul din Ucraina, situația geopolitică ne obligă să întărim relațiile transfrontaliere, cu cei foarte apropiați care sunt cei din nordul Bucovinei”, a spus președintele CJ Suceava.

El a subliniat că prin acest proiect se va demonstra că Bucovina este o regiune europeană istorică și de viitor.

„Frontierele nu trebuie să fie bariere. Avem viziuni care au stat la baza înființării Uniunii Europene”, a spus Nechifor, care a menționat că în demersurile sale va solicita sprijinul partenerilor Sucevei din Germania și Franța.

El a declarat că un proiect care să însemne reunirea Bucovinei istorice într-un moment complicat european are șanse să fie selectat, mai ales că va prezenta unicitatea Bucovinei ca spațiu multicultural și multietnic.

„Poate tot răul e spre bine”, a spus Nechifor, făcând referire la faptul că intrarea în competiție a Sucevei se face cu puțin înainte de data limită de depunere a candidaturilor.

Potrivit sursei citate, ceea ce prezintă Bucovina în această competiție este mult mai bine construit decât proiectele depuse de ceilalți competitori.

„Venim noi la spartul târgului, dar venim cu altceva”, a spus președintele CJ Suceava.

El se așteaptă ca în următoarele zile să fie organizată o nouă ședință a CL Suceava care să adopte acest proiect, motiv pentru care a cerut plenului CJ să fie mandatat să asigure sprijinul autorității județene pentru acest proiect.

El a menționat că a solicitat acest vot pentru că, altfel, ar trebui convocată o ședință extraordinară a CJ după decizia CL Suceava, iar acum este o perioadă de concedii. Ca urmare, consilierii județeni au decis, în unanimitate, să îl mandateze pe Nechifor să se ocupe de acest proiect.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ILIE BOLOJAN pregătește alternativa: Dacă Guvernul Tomac pică, vom veni cu o soluție
Digi24
Ucraina va cere 20 de miliarde de dolari de la aliați înainte de summitul NATO: „Vrem ca Rusia să ardă și mai tare”
Cancan.ro
O turistă a comandat meniul zilei la 35 lei, într-un restaurant din Eforie Nord. Ce a primit să mănânce, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua divă a Mondialului. A lucrat în zidărie și acum atrage toate privirile
Adevarul
Nici UDMR nu vrea să voteze guvernul. Hunor așteaptă retragerea lui Tomac SURSE
Mediafax
În America ca în România? Temeri privind influențarea ALEGERILOR prin bani din campanii
Click
Destinația de vacanță care a cucerit doi vloggeri români. Motivul pentru care se întorc de fiecare dată când au ocazia: „Îți dă un reset, te eliberează și te invață”
Digi24
Popcorn și panică: Atacurile Ucrainei asupra Crimeei transformă „trofeul” lui Putin într-o capcană letală
Cancan.ro
După 21 de ani de muncă, o româncă a depus dosar de pensionare pentru limită de vârstă, la 62 de ani. Ce pensie a primit
Ce se întâmplă doctore
Vica Blochina, într-o formă de invidiat la 50 de ani! Apariția incendiară din Mykonos. A arătat aproape tot prin costumul de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Gata cu trotinetele! Bruxelles le scoate complet de pe străzi
Descopera.ro
Primul vaccin fără ace și creat de Inteligența Artificială a trecut de testele pe oameni
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
A fost găsită cea mai veche dovadă că oamenii știau cum să transporte focul în urmă cu milioane de ani