Prima pagină » Cultură » „Youth”, cu Mădălina Ghenea, și „Son of Saul”, cu Levente Molnar, la Festivalul de Film din Toronto

„Youth”, cu Mădălina Ghenea, și „Son of Saul”, cu Levente Molnar, la Festivalul de Film din Toronto

Filmul "Youth", de Paolo Sorentino, cu Mădălina Ghenea în distribuție, se află printre peliculele prezentate la Festivalul de la Toronto.

Ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film de la Toronto se va desfășura în perioada 10 – 20 septembrie, când mai bine de 350 de pelicule selectate în program vor fi proiectate în peste 25 de săli de cinema.

Organizatorii evenimentului au dat publicității lista celor 49 de lungmetraje, printre acestea aflându-se și „Youth/ La Giovinezza”, de Paolo Sorentino, cu Mădălina Ghenea, și filmul maghiar „Saul Fia/ Son of Saul”, de László Nemes, cu actorul român Levente Molnar, potrivit site-ului evenimentului.

Filmul „Youth/ La Giovinezza”, aflat anul acesta în competiție pentru premiul Palme d’Or, la Festivalul de la Cannes, unde a avut și premiera mondială, a fost recompensat cu trofeul pentru cea mai bună imagine la gala premiilor Globi d’Oro, decernate de Asociația presei străine din Italia.

„Youth/ La Giovinezza”, care are în distribuție nume ca Michael Caine, Harvey Keitel, Rachel Weisz și Jane Fonda, este al doilea film la care regizorul italian Paolo Sorrentino lucrează cu actori de limbă engleză, după „Rocker Hit: Ochi pentru ochi/ This Must Be the Place”, cu Sean Penn.

Filmul spune povestea a doi bătrâni prieteni – un dirijor și compozitor, pe de o parte, și un regizor, pe de altă parte -, care se gândesc la cât timp le-a mai rămas de trăit, în timp ce își petrec vacanța în Munții Alpi. Filmul urmărește eforturile celor doi de a se întoarce la cariera lor, relațiile pe care le au cu copiii lor, dar și modul în care aceștia interacționează cu ceilalți oaspeți ai hotelului la care sunt cazați. În „Youth/ La Giovinezza”, Mădălina Ghenea joacă rolul Miss Universe.

Pelicula „Saul Fia/ Son of Saul”, debutul în lungmetraj al regizorului maghiar László Nemes, o coproducție Ungaria-Franța, a primit marele premiu al juriului la gala celei de-a 68-a ediții a Festivalului de la Cannes. Filmul este centrat pe două zile din viața lui Saul Auslander (Géza Röhrig), un prizonier evreu din Ungaria forțat să lucreze pentru naziști în camerele de gazare de la Auschwitz.

În deschiderea evenimentului de la Toronto, va fi proiectat în premieră mondială lungmetrajul „Demolition”, regizat de cineastul canadian Jean-Marc Vallée, cu Jake Gyllenhaal și Naomi Watts în rolurile principale. Filmul prezintă viața unui investitor bancar de succes după moartea soției sale și este cea mai recentă creație a lui Vallée, regizorul și scenaristul peliculei „Dallas Buyers Club”.

Printre celelalte pelicule care vor avea premierele mondiale la Toronto se află „The Martian”, de Ridley Scott, cu Matt Damon în rolul principal, și „The Program”, de Stephen Frears, cu Ben Foster și Dustin Hoffman, ce prezintă ascensiunea și decăderea celebrului ciclist american Lance Armstrong.

Tot aici va fi prezent și celebrul regizor de filme documentare Michael Moore, recompensat cu Oscar, care revine pe marile ecrane după o pauză de peste cinci ani, cu pelicula „Where to Invade Next”.

Un alt film așteptat cu mare interes de cinefilii nord-americani este „Freeheld”, de Peter Sollett, cu Julianne Moore și Ellen Page. Inspirat dintr-un caz real, lungmetrajul spune povestea unui cuplu de lesbiene care luptă în justiție pentru drepturile sale, după ce una dintre cele două femei este diagnosticată cu cancer și dorește să își doneze averea partenerei sale de viață.

Din program fac parte și „Black Mass”, de Scott Cooper, cu Johnny Depp în rol principal, „The Dressmaker”, de Jocelyn Moorhouse, cu Kate Winslet, și „The Lobster”, de Yorgos Lanthimos, avându-i protagoniști pe Rachel Weisz, Colin Farrell și John C. Reilly.

Principalul trofeu al festivalului, premiul publicului, este decernat pe baza voturilor exprimate de spectatori. Câștigătorul din 1981, „Chariots of Fire”, de Hugh Hudson, a fost primul lungmetraj premiat la Toronto care a câștigat apoi Oscarul pentru cel mai bun film, contribuind decisiv la creșterea notorietății de care se bucură festivalul canadian.

Șase dintre ultimii șapte laureați de la Toronto au devenit favoriți în cursa pentru Oscar și chiar au câștigat acest trofeu, așa cum a fost cazul filmelor „American Beauty” (1999), „Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire” (2008), „Discursul regelui/ The King’s Speech” (2010) și „12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave” (2013).

Publicul festivalului acordă alte șapte premii, printre care pentru cel mai bun documentar, cel mai bun lungmetraj canadian, cel mai bun scurtmetraj canadian și cel mai bun scurtmetraj internațional.

Festivalul de Film Toronto, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din lume, a cunoscut o ascensiune spectaculoasă în ultimele decenii, după ce, la ediția sa inaugurală, din 1976, doar 80 de filme au fost proiectate în cinci săli, fiind, la acea vreme, singurul festival cinematografic major din Canada.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Furtuni violente vineri și sâmbătă. Ce județe sunt în pericol
Digi24
Cum se consumă corect agheasma mică în Vinerea Luminată, de Izvorul Tămăduirii. Explicațiile preoților
Cancan.ro
Noua iubită a lui Valentin Sanfira a făcut haos în familia lui Liviu Dragnea: 'I-a băgat mâinile în gât'
Prosport.ro
Primarul Ciprian Ciucu îi dă lovitura de grație lui Gigi Becali
Adevarul
„Fabricile de mașini devin fabrici de tancuri”. Cum se sinucide economic UE și dă aripi ascensiunii fasciste
Mediafax
Blocarea Telegram în Rusia afectează armata și finanțarea războiului
Click
Mădălin Ionescu, mărturisiri șocante despre problemele cu inima. Alimentul banal care l-a pus pe picioare: „Un miracol”
Digi24
Izvorul Tămăduirii 2026. Ce nu ai voie să faci în Vinerea Luminată
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie în lumea fotbalului! Fostul internațional a murit la doar 48 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Oana Roman în costum de baie la 50 de ani. Și-a etalat noua siluetă! A slăbit drastic
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Vehiculul creat de om ajuns cel mai departe de Pământ. Cât ar mai putea funcționa?
Descopera.ro
Un bărbat a găsit cea mai mare peșteră din lume!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion către Măria: - – Ce ai fată de stai dezbrăcată?
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care parte a corpului uman nu are niciun scop biologic?