Prima pagină » Știri » Primele date în ancheta privind accidentul de pe A2. Ce au descoperit anchetatorii despre șoferul bulgar

Primele date în ancheta privind accidentul de pe A2. Ce au descoperit anchetatorii despre șoferul bulgar

Andrei Dumitrescu
Primele date în ancheta privind accidentul de pe A2. Ce au descoperit anchetatorii despre șoferul bulgar
Primele date în ancheta privind accidentul de pe A2. Ce au descoperit anchetatorii despre șoferul bulgar

Specialiștii Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier (ISCTR) au stabilit că șoferul bulgar care a condus autocarul răsturnat, duminică dimineață, pe Autostrada Soarelui, a respectat timpii de conducere și de odihnă, se arată într-un răspuns al Ministerului Transporturilor transmis marți, la solicitarea agenției MEDIAFAX.

Conform Ministerului Transporturilor, la locului accidentului a fost prezentă și o echipă de inspectori ISCTR, cărora anchetatorii le-au predat diagramele tahograf.

„Din verificarea acestora s-a constatat că acestea au fost introduse în aparatul tahograf în jur de ora 22.00 și nu au fost constatate abateri cu privire la legislația cu privire la timpii de conducere și de odihnă”, a precizat Ministerul Transporturilor în răspunsul transmis la solicitarea MEDIAFAX.

Reprezentanții ministerului au mai arătat că, în cazul în care la locul accidentului au fost găsite și înregistrările tahograf din zilele precedente, acestea au fost ridicate de polițiști.

Autocarul în care se aflau 53 de ucraineni, adulți și copii, și care se îndrepta spre București s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02.00, pe Autostrada Soarelui. În urma accidentului, o adolescentă de 17 ani și o femeie au decedat, 48 de persoane, dintre care 21 de copii, au fost trasportate la mai multe spitale din Capitală, iar trei au refuzat transferul spre unitățile medicale.

Luni au fost externați majoritatea cetățenilor ucraineni, aceștia plecând cu autocare spre Ucraina. Șoferul autocarului și un alt bărbat sunt în continuare internați la Spitalul de Urgență Floreasca, primul având un traumatism cranio-cerebral grav și fiind în comă, iar celălalt suferind o amputație de braț.

Directorul Direcției de Informare și Relații Publice din Poliția Română, Ramona Dabija, a spus că la locul producerii accidentului nu sunt urme de frânare. Autocarul a fost transportat la sediul Poliției Autostrăzi pentru a fi efectuată o expertiză și pentru a se stabili care au fost cauzele accidentului.

Anchetatorii au audiat, la spitale sau la Poliția Autostrăzi, mai mulți cetățeni ucraineni răniți în accident, majoritatea declarând că dormeau și s-au trezit abia după ce autocarul s-a răsturnat, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliție.

Anchetatorii iau în calcul, ca ipoteze principale de lucru, fie o defecțiune tehnică la autocar, fie culpa șoferului bulgar, în vârstă de 33 de ani, printre care și posibilitatea ca acesta să fi adormit la volan. În același timp, nu este exclusă nici varianta ca șoferul să fi încercat să evite un accident rutier.

Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară.

Conform anchetatorilor, până în acest moment, mai mulți răniți au formulat deja plângere, însă au existat și cazuri în care pasagerii au refuzat să depună plângere.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Vremea în România până la sfârșitul lunii iulie. Prognoza actualizată de la ANM