Prima pagină » Știri » Motivul pentru care șeful arestat al CJ Arad l-a dat în judecată pe interimar

Motivul pentru care șeful arestat al CJ Arad l-a dat în judecată pe interimar

Motivul pentru care șeful arestat al CJ Arad l-a dat în judecată pe interimar
Motivul pentru care șeful arestat al CJ Arad l-a dat în judecată pe interimar

Președintele interimar al CJ Arad, Adrian Țolea, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că a fost dat în judecată de președintele suspendat al instituției, Nicolae Ioțcu, arestat după ce ar fi primit mită în legătură cu achiziția unor echipamente medicale pentru Spitalul Județean, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Țolea a precizat că, în 30 iulie, avocatul lui Ioțcu a depus un document la Consiliul Județean, prin care a cerut date privind deplasările în teren, în perioada 2011-2015, ale unor angajați ai instituției ale căror nume apar în dosarul de corupție. Totodată, avocatul mai solicita imagini video surprinse de camerele de supraveghere ale CJ în 28 iulie, intervalul orar 8.00-16.00.

„La prima cerere i-am răspuns că va primi informațiile pe Legea 544, pentru că sunt informații de interes public, însă le va primi în termen de 30 de zile, așa cum prevede legea, fiind un volum mare de muncă. Colegii trebuie să caute toate acele documente pentru a fi copiate și puse la dispoziția avocatului”, a declarat Țolea.

Președintele interimar a precizat că a răspuns negativ la a doua cerere a avocatului lui Ioțcu.

„I-am răspuns că nu sunt informații de interes public și că imaginile pot fi predate, dacă sunt solicitate, doar organelor competente, respectiv Poliției sau Parchetului. Pentru că nu i-am dat aceste imagini, m-a acționat în instanță. Nu fac niciun comentariu, dar este evident că mă voi apăra, pentru că am procedat conform legii”, a spus Țolea.

Conform sursei citate, toate imaginile surprinse de camere sunt păstrate 30 de zile în sistem, dar cele solicitate de avocat au fost arhivate, în eventualitatea că de ele vor avea nevoie anchetatorii.

Procesul va fi soluționat de Secția Civilă a Judecătoriei Arad. Pe site-ul instituției se arată că dosarul a fost înregistrat în 12 august și are ca obiect „asigurare dovezi”.

Țolea a precizat că avocatul lui Ioțcu a mai avut o cerere în ziua reținerii acestuia.

„A cerut toate contractele referitoare la dosar, iar atunci am ținut angajații peste program, până seara, fiind multe documente de copiat”, a spus Țolea.

Președintele suspendat al CJ Arad, Nicolae Ioțcu, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată de DNA Timișoara pentru trafic de influență, fiind acuzat că a cerut 40.000 de euro de la administratorul unei firme pentru atribuirea preferențială a unui contract. În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în cursul anului 2012, Nicolae Ioțcu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, a pretins de la Alin Pătrașcu, administrator al unei societăți comerciale, suma de 40.000 de euro, pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul CJ Arad, pentru atribuirea preferențială a unui contract de achiziție publică privind „Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad”, în valoare de 1.600.000 de euro.

După ce ar fi primit alte sume de bani, Ioțcu a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupție când primea 10.000 de euro.

Dosarul este judecat la Tribunalul Timiș.

Președintele Consiliului Județean Arad, liberalul Nicolae Ioțcu, a fost reținut de DNA în 24 iulie, după ce a fost prins în flagrant, el fiind ulterior arestat preventiv de Tribunalul Timiș.

Ulterior, Prefectura Arad a emis un ordin de suspendare din funcție a șefului Consiliului Județean, Nicolae Ioțcu, după ce a fost înregistrată comunicarea Tribunalului Timiș privind instituirea măsurii arestului preventiv față de acesta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Ce planuri are Norvegia cu cel mai mare zăcământ de pământuri rare din Europa?
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!