Prima pagină » Știri » Sorin Câmpeanu a anunțat că șefii ISJ Bihor și Prahova au fost demiși. Câte transferuri nejustificate de elevi au fost descoperite

Sorin Câmpeanu a anunțat că șefii ISJ Bihor și Prahova au fost demiși. Câte transferuri nejustificate de elevi au fost descoperite

Sorin Câmpeanu a anunțat că șefii ISJ Bihor și Prahova au fost demiși. Câte transferuri nejustificate de elevi au fost descoperite
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, joi, că șefii inspectoratelor școlare Bihor și Prahova au fost demiși, după ce în cele două județe au fost găsite 332 de cazuri de transfer nejustificat în clasa a IX-a, iar MECS a sesizat și organele de anchetă, pentru suspiciuni de abuz în serviciu.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a spus că, în urma controlului făcut la Inspectoratul Școlar Județean Bihor, s-a stabilit că din cele 236 de cereri de transfer în clasa a IX-a, 191 au fost aprobate, iar dintre acestea, 124 sunt nejustificate, elevii având medii mai mici decât mediile ultimilor admiși la acele școli.

Cîmpeanu a precizat că, în județul Bihor, membrii Comisiei județene de admitere au găsit și o nouă accepțiune a noțiunii de „gemeni”, pentru că au aprobat solicitări pe acest criteriu, deși elevii erau frați născuți în ani diferiți.

În ce privește controlul făcut la ISJ Prahova, Cîmpeanu a spus că din cele 264 de cereri de transfer, au fost aprobate 253, însă 208 dintre acestea erau nejustificate, pentru că nu au respectat criteriul mediei de admitere.

În urma acestor concluzii, ministrul Educației a dispus anularea transferurilor aprobate cu încălcarea prevederilor legale în cele două județe și cercetarea disciplinară a membrilor comisiilor de admitere. De asemenea, s-a dispus demiterea din funcție a inspectorilor generali școlari din cele două județe, iar pentru posibile infracțiuni de abuz în serviciu privind transferurile elevilor, au fost sesizate organele de anchetă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Bihor, Claudiu Damian, ministrul Educației a semnat, joi, ordinul de încetare a detașării pe funcția de inspector școlar general a lui Nicolae Ioan Avram. În ordin nu se precizează niciun motiv pentru decizia ministrului.

Atribuțiile lui Avram au fost preluate, începând de joi, de către inspectorul școlar general adjunct Codruța Maria Bogdan, tot printr-un ordin de ministru.

El a precizat că, în județul Bihor, din cele nouă transferuri făcute în cazuri de gemeni, s-a constatat că în trei cazuri era vorba de frați care au învățat în aceeași clasă, dar erau născuți în ani diferiți.

Cazuri de transferuri nejustificate în clasa a IX-a, după repartizarea computerizată, au fost găsite și în județul Suceava.

Ministrul Educației anunța, în 17 august, că 332 de transferuri în clasa a IX-a au fost anulate în județul Suceava, membrii comisiei de admitere a ISJ vor fi cercetați disciplinar și există suspiciuni de abuz în serviciu, fiind făcută sesizare penală.

„Din documentele verificate, s-a constatat că, dintr-un total de 523 de cereri de transfer depuse, dintre care 7 în afara termenului stabilit, au fost aprobate 386 de cereri. Dintre cele 386 de cereri aprobate, pentru 332 de elevi transferul s-a realizat fără respectarea prevederilor legale prevăzute de Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat”, a spus ministrul Educației.

Echipa de control a mai constatat că, la nivelul ISJ Suceava, nu a fost elaborată o procedură proprie de aprobare a acestor cereri de transfer, criteriile suplimentare de departajare fiind cuprinse într-un proces-verbal din 27 mai 2015.

„Comisia Județeană de Admitere nu a putut prezenta motivații temeinice, susținute legal, în privința criteriilor proprii, pentru care nu a solicitat aprobarea Comisiei Naționale de Admitere. De asemenea, echipa de control a constatat că cererile aprobate nu sunt însoțite de documente care să justifice situațiile speciale invocate. Comisia Județeană de Admitere a fost condusă de doamna Cristina Teodorovici, inspector școlar general adjunct, și a fost constituită din 10 membri (șapte inspectori școlari din cadrul inspectoratului școlar, un cadru didactic și doi informaticieni)”, a precizat Ministerul Educației.

Controalele la inspectoratele școlare Județene au vizat verificarea soluțiilor în cazul situațiilor speciale apărute după repartizarea computerizată. Metodologia stabilește că „situații speciale” sunt acele cazuri medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaților gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu, corectarea unor erori de transcriere greșită în baza de date computerizată a opțiunilor exprimate de elevi.

Inspectorii Corpului de control al MECS au făcut verificări în județele Suceava, Brăila, Bihor, Prahovași Neamț, după ce au existat informații că sunt sute de transferuri nejustificate în clasa a IX-a, după repartizarea computerizată.

În prima etapă de admitere în unitățile de învățământ liceal a absolvenților de clasa a VIII-a, dintre cei 128.685 de elevi care au completat fișele de înscriere au fost repartizați computerizat 124.805 (98,5%).

Media de admitere a elevilor se calculează ca medie ponderată între media de la Evaluarea Națională, care are pondere de 75% și media celor patru ani de gimnaziu, cu pondere de 25%. Elevii care au avut medii de admitere sub 5 au participat și ei la repartizarea computerizată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un consilier USR a ajuns în arest preventiv. Acuzatii după protestul fermierilor
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Mama lui Vlad Bălțățeanu, AUDIATĂ! Afecțiunea de care suferă femeia a dat peste cap ancheta
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Ce caută Nicușor Dan pe Wall Street și ce ne pot da americanii: „România a avut o poziție diferită”
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva fiilor lui Silviu Prigoană! LOVITURĂ de teatru la audieri 😲
Ce se întâmplă doctore
Zodia care va da lovitura financiară până pe 27 septembrie, conform Cristinei Demetrescu! Va câștiga dublu sau triplu
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Cercetătorii au găsit dovezi microscopice că magma se fracturează și se reface în mod repetat în timpul erupțiilor
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!