Prima pagină » Știri externe » „Gest de bunăvoință” al lucrătorilor de la metroul londonez. Ce decizie au luat în privința grevei

„Gest de bunăvoință” al lucrătorilor de la metroul londonez. Ce decizie au luat în privința grevei

Lucrătorii de la metroul londonez au anunțat luni că-și suspendă grevele prevăzute pentru această săptămână, relatează AP în pagina electronică.

Două greve de 24 de ore erau anunțate – una începând de marți seara, iar cealaltă de joi seara. Ele amenințau să perturbe naveta aproape întreaga săptămână.

Lucrătorii de la London Underground – Tube, cum îi spun londonezii – sunt blocați într-un conflict mai vechi cu privire la unele planuri de introducere a serviciului de noapte.

Sindicatul Unite, care reprezintă 400 de tehnicieni și impiegați de mișcare, a anunțat că a luat decizia de suspenda acțiunile de protest ca un „gest de bunăvoință”, pentru a permite continuarea negocierilor.

Sindicatul Rail, Maritime and Transport a anunțat tot luni că va suspenda, la rândul său, acțiunile prevăzute săptămâna aceasta. Însă organizația a amenințat că membrii săi ar putea să intre în grevă pe 8 și 10 septembrie, în cazul în care nu se ajunge la un acord sau dacă sunt introduse noile servicii de noapte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
CCR decide în disputa de 4,8 miliarde de lei dintre Guvern și Înalta Curte. Miza: restanțele salariale ale magistraților
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Bilanțul Armatei ucrainene după primele două luni cu un nou comandant. Cu ce cuvânt descriu subordonații strategia generalului Drapatîi
Cancan.ro
Trio-ul Marcel, Armina &Jaguarul, complot ireal la Insula iubirii. Dată afară din emisiune, soția lui Maluma i-a 'SPART' casa Jaguarului
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cum te afectează nervii la volan în situațiile-limită?
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea