Prima pagină » Știri externe » Viktor Orban: Criza refugiaților „nu este o problemă europeană, ci germană”

Viktor Orban: Criza refugiaților „nu este o problemă europeană, ci germană”

Viktor Orban: Criza refugiaților
Cetățenii europeni, inclusiv cei ungari, se tem pentru că liderii europeni nu sunt capabili să gestioneze criza imigranților, care "nu este o problemă europeană, ci germană", a declarat joi premierul ungar, Viktor Orban, într-o conferință comună cu președintele Parlamentului European, Martin Schulz.

În cadrul conferinței desfășurate la Bruxelles, Orban a afirmat că regulile Schengen, Dublin și Frontex menționează clar că țările de la periferia spațiului Schengen, ca Ungaria, trebuie să apere frontierele. El a precizat că Ungaria „a făcut totul” pentru a respecta aceste reguli, transmite agenția MTI.

Premierul ungar a apreciat că această criză „nu este o problemă europeană, ci germană”, pentru că niciunul dintre acești imigranți nu vrea să stea în Ungaria, ci toți vor să călătorească spre vest.

„Nu avem dificultăți cu cei care vor să rămână în Ungaria, dar nimeni nu vrea să rămână în Ungaria, nici în Slovacia, Polonia sau Estonia”, a spus Orban.

Răspunzând unei întrebări din partea postului german ZDF, Orban a afirmat că gestionarea crizei „nu este o problemă de strategie, ci de reguli”.

Regulile Europei sunt foarte clare, a adăugat premierul, notând că atât cancelarul german, Angela Merkel, cât și cel austriac, Werner Faymann, au declarat că niciun imigrant nu poate pleca din Ungaria fără să fie înregistrat.

„Toată lumea vrea să meargă în Germania. Treaba noastră este doar să îi înregistrăm”, a insistat Orban.

Premierul a menționat că Parlamentul ungar va adopta o serie de amendamente menite să consolideze controalele la frontiere, care vor intra în vigoare de la jumătatea lunii septembrie.

Ungaria este hotărâtă să-și apere frontierele și să implementeze prevederile acordului Schengen, a declarat Orban ulterior, după discuții cu președintele Consiliului European, Donald Tusk.

El a precizat, într-o conferință de presă comună cu Tusk, că apărarea frontiereleor nu este o problemă de alegere, făcând referire la acordul care menționează că „granițele Schengen pot fi traversate doar prin punctele special desemnate”.

La rândul său, Tusk a afirmat că Europa trebuie să depună mai multe eforturi pentru a soluționa criza migrației.

El a apreciat că măsurile menite să combată fluxul de imigranți trebuie să includă consolidarea frontierelor, adăugând că este important ca instituțiile și organizațiile care se ocupă de migrare să beneficieze de o contribuție mai mare din partea Europei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce nu ți se spune despre cutremure. Experții vorbesc despre un fenomen puțin cunoscut
Digi24
Trump așteaptă cu groază ziua în care va trebui să facă față „Fantomei de 5,02 dolari”
Cancan.ro
Mihai Neșu primește o pensie colosală de la olandezi. Cât încasează lunar fostul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Alexandra Căpitănescu, după succesul României la Eurovision 2026: „Nu ne-am așteptat ca o piesă rock atât de nișată să placă atât de mult”
Mediafax
27 de țări vor să acceseze fonduri de criză de la Banca Mondială
Click
Ce se dă de pomană de Moșii de vară: „Se împart și vase de lut.” Ce rugăciuni se spun când se prepară coliva și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Digi24
Bătaie în Centrul Vechi din Capitală între ucraineni și o bandă de motocicliști români. Jandarmii au intervenit în timpul nopții
Cancan.ro
Veste uriașă în lumea mondenă! Celebra cântăreață din România a devenit mamă pentru prima dată
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Mona Nicolici, fosta prezentatoare de știri de la Antena 1. Cum arată astăzi, la 56 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Se modifică procedura de obținere a permisului de conducere
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Peste 14.000 de mașini electrice Tesla, rechemate. Ce modele sunt vizate?