Prima pagină » Știri externe » Presa britanică a aflat cum vor fi distribuiți imigranții: România ar primi 7.000 de refugiați dintr-un total de 160.000, iar Marea Britanie niciunul

Presa britanică a aflat cum vor fi distribuiți imigranții: România ar primi 7.000 de refugiați dintr-un total de 160.000, iar Marea Britanie niciunul

Presa britanică a aflat cum vor fi distribuiți imigranții: România ar primi 7.000 de refugiați dintr-un total de 160.000, iar Marea Britanie niciunul
Presa britanică: România ar primi 7.000 de refugiați dintr-un total de 160.000, iar Marea Britanie niciunul

Refugiații care au ajuns în Italia, Grecia și Ungaria ar urma să fie distribuiți între statele membre ale Uniunii Europene (UE), în funcție de populația și puterea economică a fiecărui stat în parte, scrie Mail Online.

Astfel, Germania ar urma să acorde azil unui număr de 35.000 de refugiați, Franța ar urma să accepte 26.000, iar Spania – 16.000.

„Chiar și țări sărace precum Bulgaria și România ar urma să accepte mii de familiî”, comentează site-ul tabloidului britanic, subliniind că Marea Britanie nu va accepta niciun refugiat.

Londra – care a refuzat să accepte aceste cote atunci când au fost propuse inițial, în mai, scrie site-ul – nu este obligată să facă acest lucru, în pofida faptului că este unul dintre cele mai populate și bogate state UE.

În cazul în care Londra ar accepta refugiați, potrivit cotei sale, ar trebui să primească aproximativ 17.000 de oameni, adică 11% din total.

„Potrivit acestui document divulgat astăzi (joi), în Ungaria se află 54.000 de solicitanți de azil, în Italia 39.600, iar în Grecia 66.400”, scrie Mail Online.

Criza refugiaților, fără precedent în Europa, a sporit presiunea asupra premierului britanic David Cameron să deschidă frontiera refugiaților blocați în Franța.

Cameron insistă că răspunsul la criza azilanților nu este să li se ofere refugiu oamenilor disperați care fug din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

El a încercat, joi, să liniștească indignarea publicului față de criza refugiaților, promițând că Londra „se va achita de responsabilitățile sale morale”.

Marea Britanie va continua să accepte „mii de oameni”, așa cum a făcut dintotdeauna, dar a promis o revizuire a numărului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
Primul sondaj după căderea Guvernului Bolojan. Cine e liderul politic în care românii au acum cea mai mare încredere
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, imagini incendiare în costum de baie. Prezentatoarea de la PRO TV, apariție wow în vacanța din Puglia
Adevarul
Eroarea strategică a NATO de la Ankara. Arma invizibilă prin care China poate paraliza radarele și muniția
Mediafax
Când va executa Marine Le Pen pedeapsa dacă ajunge PREȘEDINTE?
Click
Bianca Drăgușanu nu-l iartă pe Victor Slav. Ce acuzații lansează la adresa fostului soț: „El e influencer, e în vacanță, e plecat”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă ar fi alegeri. Cum a evoluat intenția de vot după două luni de criză politică
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Un super-Pământ din apropierea noastră ar putea susține viața, dezvăluie un studiu