Prima pagină » Știri externe » Poliția ungară ar fi folosit spray lacrimogen împotriva unor copii ai refugiaților, la granița dintre Serbia și Ungaria

Poliția ungară ar fi folosit spray lacrimogen împotriva unor copii ai refugiaților, la granița dintre Serbia și Ungaria

Poliția ungară a demarat o investigație privind o înregistrare video care prezintă un caz în care ar fi fost folosit spray lacrimogen împotriva unor copii, noaptea, la granița dintre Serbia și Ungaria, a declarat vineri un oficial din poliție, citat de MTI.

Laszlo Balazs, șeful departamentului pentru controlul granițelor din poliția ungară, a declarat într-o conferință de presă că a fost demarată o investigație privind înregistrarea video care circulă pe Internet, după ce a fost publicată inițial de New York Times.

Înregistrarea video prezintă un caz în care ar fi fost folosit spray lacrimogen împotriva unor copii, noaptea, la granița dintre Serbia și Ungaria.

Balazs a precizat însă că, dacă poliția ungară ar fi folosit spray lacrimogen, acest lucru ar fi fost raportat unui superior.

Până în prezent, 162.980 de persoane au intrat ilegal în Ungaria, dintre care 162.075 pe la granița cu Serbia, a mai declarat Balazs în cadrul conferinței.

În ultimele 24 de ore, poliția a prins peste 3.000 de imigranți clandestini și 11 traficanți de persoane. Anul acesta, au fost arestați 900 de traficanți de persoane, față de 593 pe tot parcursul anului trecut.

Ministerul de Interne a transmis agenției MTI vineri că 150.611 de cereri de azil au fost depuse anul acesta în Ungaria, dintre care 50.413 provenind de la cetățeni sirieni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
Cum s-a produs tragedia în urma căreia Gabi Mureșan și-a pierdut viața. Filmul evenimentelor
Cancan.ro
DOLIU în lumea muzicii! A murit Bonnie Tyler
Prosport.ro
Cauza morții lui Gabi Mureșan. Filmul tragediei care zguduie România
Adevarul
Capcana din solul României. Avertisment dur de la un expert american de top
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Tot mai multe locuințe renunță la căzi și cabinele clasice de duș. Tendința din Europa care schimbă designul băilor moderne
Digi24
Avertisment dur al Rusiei după summitul NATO de la Ankara: „Deciziile iresponsabile pot duce la o catastrofă”
Cancan.ro
Filmul tragediei. Ce a făcut Gabi Mureșan înainte să moară? Gestul care l-a costat propria viață. Apropiații sunt în stare de șoc
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbare MAJORĂ la înmatricularea mașinilor noi. Ce trebuie să știe șoferii?
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Mit sau adevăr: bărbații cu barbă sunt mai murdari decât cei bărbieriți?