Un martor în dosarul de corupție al șefului suspendat al CJ Arad și-a găsit mașina vandalizată

Un martor în dosarul de corupție al șefului suspendat al CJ Arad și-a găsit mașina vandalizată
Publicat: 06/09/2015, 11:57
Actualizat: 07/09/2015, 19:58

Potrivit unor surse din cadrul Poliției Județene Arad, șeful Serviciului Achiziții Publice din cadrul Consiliului Județean (CJ) Arad, Nadia Lucaci, și-a găsit autoturismul vandalizat în cursul zilei de vineri, iar ulterior a depus o plângere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform sesizării, plăcuța de înmatriculare din față a autoturismului Renault, proprietate personală, a fost furată, iar pe capotă a fost zgâriat cuvântul „Iuda”.

Astfel, în acest caz se fac cercetări pentru furt și distrugere.

Polițiștii au fotografiat autoturismul, au prelevat amprente și încearcă să afle cine este autorul și dacă este vorba de o amenințare.

Până la ora transmiterii acestei știri, Nadia Lucaci nu a putut contactată pentru a oferi mai multe informații.

Șeful Serviciului Achiziții Publice din cadrul CJ Arad este martor în procesul care începe, în 10 septembrie, la Tribunalul Timiș și în care președintele suspendat al CJ, Nicolae Ioțcu, este acuzat de trafic de influență.

Conform unor surse judiciare, după reținerea șefului ei, Lucaci a declarat, în timpul audierilor, că a refuzat o mită de câteva mii de euro care îi fusese oferită pentru a deveni complice în trucarea licitației de achiziție a aparaturii medicale la Spitalul Județean Arad.

În august, președintele suspendat al Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, a fost trimis în judecată de DNA Timișoara pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut 40.000 de euro de la administratorul unei firme pentru atribuirea preferențială a unui contract, în dosar fiind judecat și un director din CJ.

Liberalul Nicolae Ioțcu a fost reținut în 24 iulie, iar o zi mai târziu a fost arestat preventiv de Tribunalul Timiș. Ulterior, Prefectura Arad a emis un ordin de suspendare a acestuia din funcție.

În 21 august, Ioțcu a fost plasat în arest la domiciliu, în urma unei decizii date de Curtea de Apel Timișoara.

Alături de Ioțcu, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, Adrian Nedelciu, director executiv al Direcției Tehnice Investiții din Consiliul Județean Arad, pentru trafic de influență, și Alin Mircea Pătrașcu, administrator al unei societăți comerciale la data faptelor, pentru două infracțiuni de cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arăta că, în cursul anului 2012, Nicolae Ioțcu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, a pretins de la Alin Pătrașcu, administrator al unei societăți comerciale, suma de 40.000 de euro, pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul CJ Arad, pentru atribuirea preferențială a unui contract de achiziție publică privind „Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad”, în valoare de 1.600.000 de euro.

Conform sursei citate, în aceeași perioadă și în același scop, Adrian Nedelciu, în calitate de director executiv al Direcției Tehnice Investiții în cadrul Consiliului Județean Arad, a acceptat promisiunea remiterii de către Pătrașcu a unor sume de bani pentru a determina funcționari din subordine să atribuie preferențial contractul respectiv.

Astfel, Ioțcu și Nedelciu au solicitat și au determinat funcționari din subordine să întocmească un caiet de sarcini preferențial și au stabilit prin dispoziție comisia de evaluare a ofertelor depuse, influențând pe membrii comisiei, astfel încât aceștia să stabilească drept câștigător al procedurii societatea menționată, în asociere cu o altă firmă, potrivit DNA.

Ca urmare a acestei influențe exercitate, contractul respectiv a fost câștigat, în luna octombrie 2014, de către asocierea formată din cele două societăți.

În 22 iulie 2015, Nicolae Ioțcu a primit, printr-un intermediar, de la Alin Pătrașcu, suma de 35.000 de lei, iar Adrian Nedelciu a primit, prin intermediul aceluiași intermediar, suma de 10.000 de lei, pentru ajutorul și sprijinul dat în atribuirea contractului respectiv.

În 24 iulie 2015, Ioțcu a primit de la Pătrașcu, prin intermediul aceluiași intermediar, suma de 10.000 de euro, urmând ca, în cursul lunii august, să îi fie remisă și diferența de 20.000 de euro din suma totală pretinsă pentru ajutorul și sprijinul dat în atribuirea contractului.

Cu ocazia remiterii sumei de 10.000 euro, Ioțcu a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupție, asupra sa fiind găsită suma respectivă de bani.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de bani găsite asupra celor trei inculpați, mai exact asupra sumei de 21.800 de euro, găsită la Ioțcu, suma de 10.000 de lei, găsită la Nedelciu, și suma de 21.000 de euro, găsită la Pătrașcu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
Soția fotbalistului s-a urcat beată la volan și a făcut praf un Ferrari Portofino de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Cum și-a cucerit Shakira noul iubit. Ce a declarat actorul din Emily in Paris despre...
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Dieta prin care putem încetini evoluția cancerului de prostată