Prima pagină » Știri externe » Un imigrant a murit electrocutat în Franța. Ce a încercat bărbatul să facă

Un imigrant a murit electrocutat în Franța. Ce a încercat bărbatul să facă

Un imigrant a murit electrocutat în Franța. Ce a încercat bărbatul să facă
Un imigrant a fost electrocutat, în cursul nopții de joi spre vineri, în apropiere de intrarea franceză în tunelul de sub Canalul Mânecii, în timp ce încerca să se urce pe acoperișul unui tren pentru a călători spre Marea Britanie, a spus un oficial citat de site-ul agenției de presă AFP.

„Individul a murit electrocutat, încercând să urce pe vagon”, a declarat un purtător de cuvânt al autorităților din nordul Franței.

Imigrantul, un presupus sirian, a fost găsit mort joi, puțin înainte de miezul nopții. Oficiali au spus că aceasta este al zecelea deces al unui imigrant în sau aproape de tunel, de la sfârșitul lunii iunie.

Un purtător de cuvânt al Eurotunelului a precizat: „Deplângem acest eveniment care demonstrează încă o dată faptul că orice încercare ilegală de traversare a Canalului atrage după sine riscuri considerabile”.

Aproximativ 3.000 de imigranți, majoritatea din Africa, Afganistan și Siria, sunt instalați în orașul Calais, în apropiere de intrarea în tunelul Canalului Mânecii. Aceștia au făcut încercări repetate de a ajunge în Anglia, deseori încercând să pătrundă în tunel sau să se urce pe camioane.

În iulie, reprezentanții Eurotunel au spus că erau fost făcute 2.000 de încercări pe noapte pentru a pătrunde în el, însă noile garduri ridicate în jurul liniilor de cale ferată au redus semnificativ numărul acestor tentative.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Ambasadorul SUA, mesaj pentru România de la Babadag după sosirea AAV-7: „Nu este singură”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!