Prima pagină » Știri » Reacția Ambasadei SUA, după atacul premierului la procurorul care l-a trimis în judecată

Reacția Ambasadei SUA, după atacul premierului la procurorul care l-a trimis în judecată

Reacția Ambasadei SUA, după atacul premierului la procurorul care l-a trimis în judecată
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București spune că instituțiile judiciare și cele ale statului de drept trebuie să își poată ‎desfășura activitatea complet independent, arătând că atât principiul unui proces echitabil, cât și legislația românească trebuie respectate întru totul.

„Ambasada SUA recunoaște rolul important pe care îl indeplinesc instituțiile independente ale statului de drept într-o democratie sănătoasă. Respectarea și protejarea acestei independențe este responsabilitatea tuturor actorilor și instituțiilor statului. Așa cum am precizat în trecut, instituțiile judiciare și cele ale statului de drept trebuie să își poată ‎desfășura activitatea complet independent. Atât principiul unui proces echitabil, cât și legislația românească trebuie respectate întru totul”, arată Ambasada SUA, duminică, într-un comunicat transmis MEDIAFAX.

Acesta este primul mesaj transmis de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București de la depunerea jurământului de către noul ambasador american, Hans G. Klemm. Acesta a depus jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România miercuri, în cadrul unei ceremonii desfășurate la sediul Departamentului de Stat, în prezența secretarului de Stat, John Kerry, și a ambasadorului desemnat al României în SUA, George Maior.

De asemenea, mesajul Ambasadei SUA la București vine la două zile după ce conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Inspecția Judiciară, solicitând să verifice dacă afirmațiile premierului Victor Ponta, făcute după trimiterea sa în judecată, au afectat independența sistemului judiciar.

Sesizarea CSM este urmare a solicitării Direcției Naționale Anticorupție. Aceasta a cerut, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii să analizeze dacă afirmațiile premierului Victor Ponta sunt de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar în ansamblul său, procurorii anticorupție considerând că „afirmațiile denigratoare” făcute de primul ministru afectează reputația profesională a procurorului care a instrumentat dosarul său și a procurorilor abilitați să se pronunțe cu privire la legalitatea și temeinicia soluției dispuse în dosarul respectiv – trimitere în judecată..

„Declarația respectivă este cu atât mai gravă cu cât actele întocmite de procuror sunt supuse verificării de către șefii ierarhici, sub aspectul legalității și temeiniciei, conform dispozițiilor Codului de Procedură Penală. Astfel, afirmațiile făcute de Ponta Victor-Viorel, prin prisma funcției deținute, au un impact deosebit asupra opiniei publice, fiind de natură să submineze și să aducă atingere instituției în care își desfășoară activitatea procurorul, precum și independenței sistemului judiciar”, arăta DNA.

Premierul Victor Ponta a scris pe Facebook, joi, după anunțul DNA privind trimiterea sa în judecată, că „singura problemă a țării este obsesia unui procuror total neprofesionist în a se afirma în carieră inventând și imaginând fapte și situații neadevărate din urmă zece ani”.

Joi, la aproape trei luni și jumătate de la punerea sa sub urmărire penală în dosarul „Turceni-Rovinari” și după cinci „vizite” la DNA, Victor Ponta a fost trimis în judecată, pentru fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală și spălarea banilor. Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinet individual de avocat, Victor-Viorel Ponta a obținut de la SCA „Șova și Asociații” suma 181.439,98 de lei, pentru activități, care însă în realitate nu s-au efectuat.

Victor Ponta este primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului său.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Se schiază de sâmbătă la Transalpina pe două pârtii din golul alpin
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
Căsătorie forțată în familia Cioabă? / O minoră a adus pe lume un copil după o logodnă controversată / Fratele regelui Cioabă, cercetat penal
Click
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Concubina lui Ilie Bolojan, apariție impecabilă la Viena. Cum s-a prezentat Ioana, de mână cu premierul României
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman