Povestea șoferului de ambulanță care îndeplinește ultimele dorințe pacienților. Ce a vrut să facă înainte să moară o femeie de 101 ani

„Am învățat că oamenii care sunt pe moarte au dorințe mărunte”, spune Kees Veldboer, un șofer de ambulanță, care a înființat Fundația Ambulance Wish – după ce a avut tăria să ajute un pacient aflat în faza terminală a bolii.

În luna noiembrie a anului 2006, Veldboer transporta un pacient grav bolnav, Mario Stefanutto, dintr-un spital în altul. Stefanutto nu a vrut însă nici în ruptul capului să meargă înapoi la spital, cerând să fie dus pentru ultima oară în portul din Rotterdam, el fiind de meserie navigator.

Veldboer a fost determinat să-i îndeplinească ultima dorință acestui bărbat aflat în suferință. I-a cerut șefului său o ambulanță, pe care să o împrumute chiar în ziua sa liberă și cu ajutorul unui coleg și a unei firme care oferă tururi în largul portului Rotterdam, dorința lui Stefanutto a fost îndeplinită.

Așa a început povestea organizației Stichting Ambulance Wens, scrie bbc.com. Veldboer și soția sa, Ineke, asistentă medicală de meserie, a realizat „planul” la o masă de bucătărie – și după 8 ani avea deja 230 de voluntari, 6 ambulanțe și o casă de vacanță, îndeplinind până acum aproape 7.000 de ultime dorințe ale muribunzilor.

„Cel mai tânăr pacient al nostru a avut 10 luni. Se afla în spitalul pentru copii și nu ar fi putut ajunge acasă. Părinții au vrut să stea măcar o clipă cu fetița pe canapeaua din locuința lor. Cel mai bătrân pacient a avut 101 ani și a dorit să călărească pentru ultima oară”, spune Veldboer.

„Noi, voluntarii, avem o satisfacție majoră când îi ajutăm pe oamenii bolnavi”, spune Roel Foppen, un fost soldat, care lucrează ca șofer. În ultimii 6 ani, a ajutat peste 300 de pacienți grav bolnavi să-și îndeplinească ultimele dorințe.

O româncă a vrut să moară acasă

Într-unul din cazuri, Foppen a ajuns în România, făcând o călătorie de 4.500 de km. Solicitanta era o pacientă pe nume Nadja, care a locuit în Olanda timp de 12 ani. Copiii ei, cu vârste între 3 și 7 ani, erau deja în România, alături de familie și aceasta a vrut să moară acasă.

„Era atât de bolnavă, încât nu o putea atinge nimeni”, povestește Foppen. După un drum lung, ambulanța a ajuns la București, unde a avut loc reuniunea emoționantă. Două săptămâni mai târziu, Nadja a murit.

Un alt voluntar al fundației este Frans Lepelaar, fost polițist. „Uneori, este dificil, dar ca fost polițist am avut de-a face cu moartea și știu când să iau o decizie. Ziua ar putea fi foarte lungă. Vei ajunge acasă târziu. Mai ai nevoie de ceva? Pacienții sunt mereu recunoscători. Pentru asta lucrăm”, spune Lepelaar.

Vizitele la grădina zoologică însumează 15% din ultimele dorințe ale pacienților aflați în fază terminală.

În 2014, Lepelaar și colegul său, Olaf Exoo, l-au condus pe Mario, un bărbat de 54 de ani cu dizabilități psihice, pentru a-și lua la revedere de la foștii săi colegi de la Grădina Zoologică Blijdorp din Rotterdam, unde a lucrat timp de 25 de ani. Mario era prea slăbit să vorbească, dar a reușit să schițeze un zâmbet, în momentul în care a interacționat cu o girafă.