Prima pagină » Știri externe » Cel puțin 15 avioane-cargo rusești cu „echipamente și personal” au aterizat în Siria

Cel puțin 15 avioane-cargo rusești cu „echipamente și personal” au aterizat în Siria

Cel puțin 15 avioane-cargo rusești cu
Cel puțin 15 avioane rusești care transportă "echipamente și personal" au aterizat - în ultimele două săptămâni - la o bază militară, în vestul Siriei, o țară devastată de război, a declarat sâmbătă o sursă militară pentru AFP.

„De două săptămâni, până sâmbătă dimineața, câte un avion-cargo aterizează în fiecare dimineață la baza militară Hmeimim”, situată în provincia Latakia, unul dintre principalele fiefuri ale regimului președintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat această sursă sub protecția anonimatului.

„Cel puțin 15 avioane de acest tip, marcate în culorile steagului rus, au trannsportat echipamente și personal” în această bază situată în incinta aeroportului civil și militar Bassel al-Assad, la 25 de kilometri sud de orașul Latakia, afirmă sursa citată.

Avioanele sunt escortate – atât la aterizare cât și la decolare – de avioane de vânătoare „cu scopul de a le proteja”, a precizat aceeași sursă.

„Camioane de tonaj mediu vin, spoi, să descarce avioanele și să transporte încărcătura afară din aeroport”, potrivit acestei surse.

Washingtonul își exprimă, de mai multe săptămâni, îngrijorarea față de consolidarea prezenței rusești în Siria – cu avioane de luptă, sisteme de apărare antiaeriană și echipamente moderne, dintre care o parte sunt cedate armatei siriene, care luptă într-un război civil, de peste patru ani, împotriva rebelilor.

Un oficial sirian de rang înalt a declarat pentru AFP că implicarea militară rusă reprezintă un „punct de cotitură”.

Statele Unite au anunțat că vor primi favorabil o inițiativă rusească de consolidare a luptei împotriva grupării extremiste Statul Islamic (SI), dar că se tem că rușii ar căuta, înainte de toate, să consolideze regimul președintelui al-Assad și să atace grupuri siriene, kurde sau forțe moderate susținute de Washington.

În cazul în care mobilizarea rusă se verifică oficial și mai ales dacă este utilizată, ar fi vorba despre primul angajament oficial al Rusiei – de la intervenția sovietică în Afganistan din 1979 – în acest teatru de război îndepărtat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ