Prima pagină » Știri » Înainte de votul la moțiunea anti-Ponta, Liviu Dragnea îi transmite următorul mesaj premierului: care e decizia PSD

Înainte de votul la moțiunea anti-Ponta, Liviu Dragnea îi transmite următorul mesaj premierului: care e decizia PSD

Înainte de votul la moțiunea anti-Ponta, Liviu Dragnea îi transmite următorul mesaj premierului: care e decizia PSD
Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marți, după ședința grupurilor parlamentare ale coaliției, că parlamentarii PSD vor fi prezenți în sală la dezbaterea moțiunii de cenzură a PNL, dar nu votează, arătând că cei care au făcut acest demers trebuie să-și aducă oamenii la vot.

„Am discutat în grup care este procedura, suntem prezenți, dar nu votăm și explicația este foarte simplă: cei care au făcut acest demers privind moțiunea de cenzură trebuie să-și aducă oamenii să voteze”, a spus Dragnea.

„Nu cred că așteaptă să aducem noi oameni să voteze moțiunea și să aducem oameni de la PSD afară ca să aibă și ei cât de cât prezență la miting”, a adăugat el.

Camera Deputaților și Senatul se reunesc, marți, pentru a dezbate a patra moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. În paralel, liberalii au organizat și un miting în Parcul Izvor.

Moțiunea de cenzură a PNL- „Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta” este semnată de 180 de parlamentari ai opoziției, însă, pentru adoptarea ei și, implicit, pentru demiterea Guvernului este nevoie de voturile a jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor, adică 276 voturi. Chiar dacă toți parlamentarii liberali sunt prezenți și votează, ar mai fi nevoie de alte 100 de voturi. Doar UDMR și PMP au anunțat că susțin demersul PNL, însă voturile lor sunt insuficiente.

Astfel, cei care vor susține moțiunea de cenzură sunt 176 de parlamentari liberali, 25 parlamentari UDMR și câțiva de la grupul democrat popular și neafiliați, în total fiind puțin peste 200.

Pe de altă parte, actuala coaliție guvernamentală este solidară cu premierul Victor Ponta, UNPR afirmând că rămâne alături de acesta. Concret, Cabinetul Ponta este susținut de 197 parlamentari ai PSD, 63 ai UNPR, 37 ai ALDE, la care se adaugă cei 17 deputați de la minoritățile naționale altele decât cea maghiară care, de regulă, votează cu Guverrnul, deci, în total, peste 300 de parlamentari.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian a dat „nota 4” filmului lui Cristian Mungiu
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în stare critică la spital
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Record absolut pentru o sculptură de Constantin Brâncuși la o licitație din New York