AP: Rusia zădărnicește eforturile SUA prin acțiunile din Siria

În ambele cazuri, susținătorii lui al-Assad – rușii și iranienii – ar putea să revendice o victorie, comentează The Associated Press în pagina electronică.

Însă există și a treia posibilitate – dureroasă. Decizia Rusiei de a interveni prin atacuri aeriene săptămâna aceasta ar putea doar să prelungească și să intensifice un conflict deja brutal, care a produs cea mai mare criză a refugiaților de la cel de-al Doile Război Mondial încoace și care a ajutat la ascensiunea grupării Statul Islamic (SI), accea care, afirmă ministrul rus de externe Serghei Lavrov, țintește să creeze un califat din „Portugalia în Pakistan”.

Administrația Obama a fost criticată, mai întâi pentru reacția ezitantă față de războiul civil din ultimii patru ani, iar acum pentru că evită să-și asume o poziție fermă față de acțiunile Rusiei.

Maratonul groazei Transylvania 100 – filmul complet. Concurenți căzuți în râpă, intervenții in extremis pe munte. Organizatorii, criticați chiar când anunțau câștigătorii. “Lipsă totală de bun simț”

12:06

POLITICĂ Petrișor Peiu pune punctul pe i în scandalul reactoarelor de la Doicești: „România riscă să plătească miliarde pe proiecte nucleare fără strategie”

12:04

Oficiali din cadrul administrației, în mod alternativ, atât au salutat un rol al Rusiei, cu condiția să se limiteze la lupta împotriva SI și filialelor Al-Qaida, cât și l-au denunțat drept un instrument de salvare a lui al-Assad sau ca pe o tentativă cinică a Moscovei de a-și spori prezența la Mediterana. Unii oficiali americani recunosc că nu știu ce intenții are Rusia. Dar ceea ce este clar este faptul că rușii au intrat într-un conflict în care Statele Unite ar fi preferat ca ei să nu intre.

După ce a acuzat Rusia de intervenție militară în criza ucraineană, ceea ce Moscova neagă invariabil, administrația se confruntă cu un spectacol la scenă deschisă a forței rusești în Orientul Mijlociu, o regiune în care Washingtonul se considera principala putere exterioară.

Formularea unui răspuns hotărât a fost înceată. Până joi, o reuniune între președinții Barack Obama și Vladimir Putin și trei întâlniri între Lavrov și secretarul de Stat John Kerry, la Adunarea generală a ONU de la New York, au adus doar începutul unor discuții la nivel militar pentru a evita ca avioanele unora să nu se lovească de ale celorlalți și al unui nou efort, nedeterminat încă, de a promova o tranziție politică.

Probleme mai largi rămân în suspans, așa cum au stat de când Obama l-a îndemnat pentru prima dată pe al-Assad să demisioneze, pe 18 august 2011.

Al-Assad a dat dovadă de o facultate remarcabilă de a rămâne la putere, pentru un om a cărui plecare a fost cerută atât de către Statele Unite și Europa, cât și de mulți vecini de-ai săi, timp de peste patru ani. Amplu condamnat pentru abuzuri asupra drepturilor și atrocități pe câmpul de luptă, al-Assad s-a agățat cu încăpățânare de putere, sfidând numeroase previziuni ale căderii sale iminente.

În pofida dezmințirilor Moscovei că atacurile aeriene rusești au scopul să-l susțină pe al-Assad, intrarea forțelor ei în război i-a oferit liderului sirian un impuls, în detrimentul coaliției conduse de către Statele Unite împotriva Statului islamic (SI). Opoziția față de al-Assad susținută de către americani, deja slăbită, a fost subminată și se va confrunta cu înfrângeri suplimentare în cazul în care-i sunt vizate pozițiile – intenționat sau neintenționat – de atacurile aeriene rusești.

Unii analiști și-au exprimat îngrijorarea față de faptul că opoziția moderată față de al-Assad va începe să dispară.

„Asemenea atacuri au potențialul să alieneze și mai mult ceea ce a mai rămas din așa-zisele elemente moderate sau naționaliste ale forțelor antiguvernamentale siriene, putându-le împinge către linia mai dură a unor grupări militante islamiste”, a apreciat Matthew Henman, șeful Centrului pentru terorism și insurgență din cadrul Jane’s, cu sediul la Londra.

Intervenția rusească a avut loc într-un moment critic pentru al-Assad și trupele sale slăbite. Pierderea de către armata siriană a provinciei Idleb (nord) a deschis rebelilor calea să se apropie periculos de mult de fieful alawit din zona de coastă, lăsându-i pe militarii de-acolo descoperiți. Al-Assad a încercat să-și compenseze pierderile lansând ofensive în alte părți, însă, în pofida ajutorului primit de la mii de luptători din cadrul Hezbollahul libanez, susținuți de Iran, armata siriană nu a reușit să obțină rezultate.

Armata siriană și Hezbollahul s-au împotmolit într-o luptă costisitoare de mai multe luni pentru cucerirea localității Zabadani de lângă frontiera cu Libanul, de exemplu, unde au anunțat o victorie iminentă în mai multe rânduri, fără să fie capabile să o opțină.

Iar în timp ce prezența militară rusă cerută de al-Assad demonstrează slăbiciunea Guvernului sirian și completa lui dependență – stânjenitoare – de aliații săi, ea oferă totodată cel puțin un foarte necesar sprijin psihologic susținătorilor liderului sirian.

„Este foarte clar că unul dintre scopurile fundamentale ale manevrei făcute de ruși este să consolideze Guvernul sirian și să expedieze speculațiile cu privire la soarta lui al-Assad”, a declarat Cliff Kupchan, președintele centrului de reflecție Eurasia Group, cu sediul la Washington.

Al-„Assad tocmai a primit un al doilea mare impuls – avioane de vânătoare rusești, sisteme de rachete antiaeriene și trupe. În opinia mea, Occidentul condus de americani este puțin susceptibil să schimbe nucleul poziției potrivit căreia «(al-)Assad trebuie să plece», în viitorul apropiat”, a apreciat el.

„În mod ironic, cea mai bună speranță aici este ca Rusia să intre în această aventură, Statelor Unite să-i permită lui (al-)Assad mai mult timp într-o tranziție, iar astfel să se ajungă la o suprapunere de opinii. Dar nu suntem acolo”, a adăugat Kupchan.