Anunțul NASA despre descoperirile spectaculoase făcute pe Pluto

Primele imagini color cu ceața din atmosfera lui Pluto, trimise către laboratoarele NASA de sonda New Horizons, săptămâna trecută, au dezvăluit faptul că acea ceață are culoarea albastră.

„Cine s-ar fi așteptat la un cer albastru în Centura Kuiper? E minunat”, a declarat Alan Stern, principalul coordonator al misiunii New Horizons, cercetător la Southwest Research Institute (SwRI) din Boulder, Colorado.

Particulele propriu-zise de ceață sunt probabil gri sau roșii, însă modul în care ele dispersează lumină albastră a atras atenția cercetătorilor care participă la misiunea New Horizons. „Acea nuanță uluitoare de albastru ne spune multe lucruri despre mărimea și compoziția particulelor de ceață”, a explicat cercetătoarea Carly Howett, participantă la această misiune științifică. „Un cer albastru rezultă adeseori din dispersia razelor de soare de către particule foarte mici. Pe Pământ, aceste particule sunt molecule foarte mici de azot. Pe Pluto, acestea par să fie ceva mai mari – dar, totuși, rămânând de o talie relativ mică – asemănătoare funinginei, pe care noi le-am denumit «tholine»”, a adăugat Carly Howett.

REACȚIE Gheorghe Piperea, avertisment privind riscul pierderii unor fonduri europene: „S-au jucat cu focul”. Ce spune despre demersul USR de la Bruxelles

10:38

FLASH NEWS JD Vance refuză să numească „război” conflictul cu Iranul: „În acest moment nu există schimb de focuri”

10:33

Oamenii de știință consideră că aceste particule – tholine – se formează în atmosfera înaltă, unde razele solare ultraviolete se fracționează și ionizează moleculele de azot și de metan, permițându-le să reacționeze
între ele și să genereze ioni tot mai complecși, încărcați negativ și pozitiv. Atunci când se recombină, acei ioni formează macromolecule foarte complexe – acest proces a fost descoperit pentru prima dată în atmosfera înaltă a lui Titan, unul dintre sateliții naturali ai planetei Saturn. Moleculele tot mai complexe continuă să se combine între ele și să crească, până când devin particule de mici dimensiuni. Gazele volatile se
condensează, suprafețele lor se acoperă cu gheață, înainte de a avea timp să cadă, trecând prin atmosferă, până ajung la nivelul scoarței, unde contribuie la coloritul roșiatic al planetei pitice Pluto.

Sonda New Horizons a făcut o a doua descoperire importantă – a detectat numeroase regiuni de mici dimensiuni, expuse la suprafață, acoperite cu apă înghețată pe Pluto. Descoperirea a fost făcută cu ajutorul datelor colectate de Ralph, un instrument de cartografiere a compoziției spectrale, aflat la bordul sondei New Horizons.

„Suprafețe mari de pe Pluto nu prezintă depozite de apă înghețată, expusă la suprafață, pentru că se pare că ele sunt mascate de alte ghețuri, mai volatile, care există în cea mai mare parte a scoarței planetei”, a spus Jason Cook, participant la această misiune spațială.

„Înțelegerea motivului pentru care apa apare exact în acele regiuni și nu în altele reprezintă o provocare la care trebuie să răspundem și pe care o analizăm în detaliu”, a adăugat el.

Un aspect curios al descoperirii constă în faptul că zonele care includ cele mai evidente semnături spectrale ce indică prezența apei corespund celor colorate în roșu intens în fotografiile publicate recent de NASA.

„Sunt surprinsă că acea apă înghețată este atât de roșie”, a spus Silvia Protopapa, cercetătoare la Universitatea Maryland, participantă la studiu. „Nu înțelegem deocamdată relația dintre apă și tholinele roșiatice de la suprafața lui Pluto”, a adăugat ea.

În prezent, sonda spațială New Horizons se află la o distanță de 5 miliarde de kilometri de Terra, iar toate sistemele și instrumentele aflate la bordul ei funcționează în mod corespunzător.

Sonda New Horizons, lansată de NASA în 2006, este destinată cercetării planetei pitice Pluto, dar și corpurilor spațiale din Centura Kuiper, într-o misiune fără precedent.

Pluto se află în Centura Kuiper, o regiune de mini-planete și alte corpuri înghețate care orbitează Soarele dincolo de Neptun și despre care se crede că sunt rămășițe ale procesului de formare a Sistemului Solar, în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Este ultima dintre regiunile neexplorate ale Sistemului Solar.

De la descoperirea ei, în 1930, de astronomul american Clyde William Tombaugh, Pluto a rămas un mister pentru savanți, care se chinuie să explice de ce o planetă cu o rază atât de mică ar putea exista dincolo de lumile uriașe ale planetelor Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun.

În 1992, astronomii au descoperit că Pluto, situată la o distanță de Soare de 40 de ori mai mare decât cea dintre Terra și astru, nu era singură în depărtările Sistemului Solar, iar din acest motiv Uniunea Astronomică Internațională (International Astronomical Union) a decis să reevalueze definiția unei „planete”.

În 2006, cu New Horizons deja lansată, Pluto și-a pierdut titlul de a noua planetă a Sistemului Solar, fiind clasată în categoria „planetelor pitice”, deoarece nu a „curățat” spațiul cosmic din vecinătatea orbitei sale. De atunci, peste 1.000 de planete pitice au fost descoperite în Centura Kuiper.

Centura Kuiper este o regiune a Sistemului Solar similară centurii de asteroizi, dar mult mai mare ca aceasta și cuprinzând mult mai multe corpuri spațiale, formate din diferite tipuri de gheață. Centura Kuiper a fost denumită după Gerard Peter Kuiper (1905 – 1973), un astronom olandezo-american care a prezis și demonstrat existența acestei centuri de materie a Sistemului Solar.

În afară de New Horizons, astronomii contează în anii viitori și pe sistemul de imagistică în infraroșu de la bordul succesorului lui Hubble, telescopul spațial James Webb – deocamdată programat pentru lansare în 2018, potrivit site-ului NASA -, pentru a realiza o serie de cercetări și mai detaliate, precum compoziția chimică de la suprafața lui Pluto și a sateliților săi, dar și de la suprafața numeroșilor asteroizi care se află în Centura Kuiper.