Prima pagină » Magazin » Angelina Jolie, „suprinsă” că încă e în viață: „Trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima”

Angelina Jolie, „suprinsă” că încă e în viață: „Trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima”

Angelina Jolie, „suprinsă
Actrița americană Angelina Jolie a declarat că este surprinsă că este încă în viață după toate problemele de sănătate cu care s-a confruntat, precizând că trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima și că se simte bine acum, la 40 de ani, vârsta la care mama și bunica ei "au început să moară".

Angelina Jolie și familia sa sunt vedetele ediției din luna noiembrie a versiunii americane a revistei Vogue, o fotografie cu celebra actriță americană apărând pe coperta acestui număr special al publicației.

Totodată, într-un interviu publicat în acest număr al revistei Vogue SUA, Angelina Jolie vorbește despre cel mai personal proiect cinematografic al său, filmul „By the Sea”, în care actrița joacă alături de actualul său soț, actorul Brad Pitt, cu care are o relație de aproape zece ani și pe care l-a cunoscut pe platoul de filmare al peliculei „Domnul și doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith”.

„By the Sea”, primul film din ultimii zece ani în care apare cuplul Angelina Jolie – Brad Pitt și primul lungmetraj în care cei doi actori americani joacă împreună după ce s-au căsătorit, în 2014, va fi lansat pe marile ecrane nord-americane pe 13 noiembrie.

De asemenea, în interviul acordat Vogue SUA, Angelina Jolie vorbește despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat în ultimii ani.

Astfel, Angelina Jolie, care a afirmat în mai multe rânduri că este surprinsă că este încă în viață, spune că trăiește în fiecare zi ca și cum aceasta ar fi ultima. „Amândouă femeile din familia mea, mama mea și bunica mea (care au decedat de cancer ovarian, n.r.), au început să moară pe vremea când aveau 40 de ani. Eu am acum 40 de ani. Aștept cu nerăbdare să ajung la 50 de ani și știu că voi reuși”, spune Angelina Jolie.

Angelina Jolie, mamă a șase copii, a luat măsuri drastice după ce a aflat că este purtătoare a unei gene (BRCA) care crește considerabil riscul de cancer și a suportat două intervenții chirurgicale. În luna martie, actrița a anunțat, într-un editorial apărut în The New York Times, că a suportat o operație de extirpare a ovarelor și a trompelor uterine, la doi ani după ce a suportat o dublă mastectomie.

Mama Angelinei Jolie, Marcheline Bertrand, a murit de cancer ovarian în 2007, la vârsta de 56 de ani, iar bunica Angelinei Jolie, Lois, a murit de cancer ovarian la vârsta de 45 de ani.

Actrița a mai spus în interviul publicat în Vogue SUA că faptul că a dezvăluit public problemele de sănătate cu care se confruntă a ajutat-o să se simtă foarte conectată cu alte femei. Actrița a precizat însă că aceste intervenții chirurgicale au făcut parte dintr-un proces foarte dificil, având în vedere schimbările de natură hormonală cu care s-a confruntat apoi.

Pe de altă parte, în interviul acordat pentru ediția din luna noiembrie a Vogue SUA, Angelina Jolie vorbește și despre relația sa cu actorul Brad Pitt, precizând că filmul „By the Sea”, în care cei doi joacă, nu este unul autobiografic.

„Brad și cu mine avem problemele noastre (în relație, n.r.)”, a spus Angelina Jolie. Ea precizează însă că, dacă problemele cu care se confruntă personajele din filmul „By the Sea” ar fi fost asemănătoare cu cele din relația ei cu Brad Pitt, nu ar fi putut să facă acest film, pentru care Angelina Jolie semnează atât regia, cât și scenariul.

„Acesta este singurul film care se bazează în întregime pe mintea mea nebună”, a glumit Angelina Jolie.

Angelina Jolie, care a câștigat premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu rolul din „Tinerețe furată/ Girl, Interrupted”, a fost nominalizată pentru a doua oară la premiile Oscar în februarie 2009, pentru rolul din „Schimbul/ Changeling”, regizat de Clint Eastwood. Angelina Jolie a devenit celebră grație rolului principal din franciza „Lara Croft” și a jucat în multe producții cu succes la public, precum „Domnul și doamna Smith”, „Speranța moare ultima/ A Mighty Heart”, „Gia”, „Dispari în 60 de secunde”, „Alexandru”, „Beowulf”, „Wanted”, „Kung Fu Panda” și „Maleficent”.

Ea a debutat ca regizor în 2011, cu lungmetrajul „In the Land of Blood and Honey”, nominalizat la Globurile de Aur din 2012, la categoria „cel mai bun film străin”. Al doilea lungmetraj regizat de actrița americană, „De neînvins/ Unbroken”, a fost inclus pe prestigioasa listă a celor mai bune 10 pelicule ale anului 2014 întocmită de Institutul de Film American (American Film Institute/ AFI).

Angelina Jolie are o relație de aproape zece ani cu Brad Pitt, pe care l-a cunoscut pe platoul de filmare al peliculei „Domnul și doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith”, unde interpretează un cuplu de asasini profesioniști. Atracția dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp și în viața reală. Brad Pitt a divorțat de actrița Jennifer Aniston în 2005, după patru ani și jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

Cei doi actori, botezați de presa de la Hollywood „Brangelina”, s-au căsătorit în vara anului 2014 și au șase copii: trei adoptați – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, și Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – și trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, și gemenii Knox și Vivienne, născuți în iulie 2008.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...