Prima pagină » Economic » Ce planuri are Mega Image până la sfârșitul anului. „Depinde și de condițiile meteo”

Ce planuri are Mega Image până la sfârșitul anului. „Depinde și de condițiile meteo”

Ce planuri are Mega Image până la sfârșitul anului. „Depinde și de condițiile meteo
Mega Image va mai deschide până la sfârșitul anului circa 40 de magazine, printre care unul în Băneasa, situat vizavi de Ikea, retailerul mizând pe afaceri de 650-700 milioane euro, în creștere cu aproape 30%, a declarat sâmbătă directorul de marketing al companiei, Adrian Nicolaescu.

În 2014, retailerul a avut o cifră de afaceri de 550 milioane euro, iar pentru acest an estimează un nivel de 650-700 milioane euro.

„Până la finalul anului estimăm să mai deschidem încă 40 de magazine, depinde și de condițiile meteo. Anul trecut, în ultimele două luni am deschis 48 de magazine”, a afirmat Nicolaescu într-o conferință MasterCard.

Magazinul din nordul Bucureștiului, situat vizavi de Ikea, are circa 2.000 de metri pătrați, la care se adaugă anexele.

Nicolaescu a subliniat că strategia lanțului de supermarketuri este să ajungă la clienții săi la o distanță de 500 de metri, astfel că există încă un potențial semnificativ de extindere atât în București, cât și în alte orașe, Mega Image vizând zonele pe direcția Brașov-București-Constanța.

În ceea ce privește comportamentul de plată al clienților, aceștia au efectuat 20% din totalul tranzacțiilor cu cardul în acest an, respectiv 173 milioane de tranzacții, coșul mediu situându-se la sub 35 de lei.

„Prima barieră a clientului pentru plata cu cardul în magazin este casierul, clientul este reticent să înmâneze cardul persoanei de la casa de marcat. Dacă ponderea s-ar inversa și am avea 80% tranzacții cu cardul, toată lumea ar fi fericită. Pentru noi ar fi costurile mai mici, în ceea ce privește sistemul de monitorizare video și stocarea informațiilor pe servere, iar timpul de plată ar fi un câștig și pentru magazin și pentru client, mai ales dacă plata este contactless”, a adăugat Nicolaescu.

Plățile contactless, care se pot realiza direct de către client prin apropierea cardului de POS, pentru cumpărături de maxim 100 de lei, au avansat de la o pondere de 2,7% în luna mai la 25% în septembrie din totalul tranzacțiilor cu cardurile, existând magazine din București unde procentajul ajunge chiar la 40%.

Mega Image are POS-uri instalate de ING Bank și BRD, peste 65% dintre magazine fiind dotate cu acceptatoare de plată contactless. Toate POS-urile instalate de ING în magazine sunt contactless, urmând ca și BRD să finalizeze implementarea până la finele anului în restul magazinelor.

Retailerul are în prezent 440 de magazine, după ce compania a deschis vineri o unitate în turnul construit lângă Promenada Mall. Rețeaua are 500.000 de clienți zilnic și 3.000 de casieri angajați. Viteza de rotație a personalului în sectorul de retail ajunge la 30%-40% pe an.

Totodată, compania deține un centrul logistic de 33.500 metri pătrați, iar al doilea este în construcție, cu o suprafață de 34.000 metri pătrați.

Vânzările Mega Image în România au crescut cu peste 10% în trimestrul al treilea, față de aceeași perioadă a anului trecut, ca urmare a reducerii TVA la alimente la 1 iunie, evoluție care a susținut rezultatele grupului belgian Delhaize în Europa de Sud-Est.

Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanț de supermarketuri din România, cu magazine în București, Constanța, Ploiești, Brașov, Târgoviște și alte orașe din țară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, AB COOL FOOD și Gusturi Romanești.

Mega Image face parte din grupul belgian Delhaize, care va fi preluat de grupul olandez Royal Ahold, pentru circa 9,32 miliarde euro în acțiuni, fiind cea mai mare tranzacție din industria de retail din aproape 10 ani.

Investitorii Delhaize vor primi 4,75 de acțiuni Ahold pentru fiecare acțiune proprie, potrivit unui anunț din iunie al celor două companii.

Veniturile totale ale grupului Delhaize au crescut în trimestrul al treilea, în termeni comparabili, cu 1,7%, la 6,1 miliarde euro. În primele nouă luni, veniturile au atins 18 miliarde de euro. La sfârșitul trimestrului al treilea, Delhaize avea o rețea de 3.465 magazine.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Câți bani a primit Donald Trump de la Amazon pentru documentarul „Melania”