Prima pagină » Știri » Un alt cinematograf din București își suspendă activitatea

Un alt cinematograf din București își suspendă activitatea

Un alt cinematograf din București își suspendă activitatea
Conducerea Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) a suspendat activitățile publice de la cinematograful Studio din București, în conformitate cu prevederile Legii nr. 282/2015 pentru modificarea și completarea OG nr. 20/1994 - măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente.

Clădirea în care se află cinematograful Studio se încadrează, prin raport de expertiză tehnică, în clasa I de risc seismic și prezintă pericol public, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

„Menționăm că administratorul principal al acestui cinematograf este Arhiva Națională de Filme, Uniunea Cineaștilor din România fiind administrator secundar (locatar)”, se arată în comunicatul transmis miercuri de conducerea UCIN – Laurențiu Damian (președinte), Sorin Ilieșiu și Radu Corciova (vicepreședinți) și Lucian Pricop (director executiv).

Conform prevederilor legii, la intrarea în cinematograful Studio va fi montată, într-un loc de maximă vizibilitate, în cel mai scurt timp, „bulina roșie”, conținând textul „Clădire expertizată tehnic încadrată în clasa I de risc seismic”.

Uniunea Cineaștilor din România, membră a Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori din România, va face toate demersurile necesare pentru reluarea activităților specifice în cinematograful Studio, cât mai curând posibil.

În plus, conducerea UCIN regretă faptul că este nevoită să rezilieze acordul cu ambasada Republicii Kazahstan pentru găzduirea Festivalului Filmului Kazah, care urma să se deruleze la cinematograful Studio începând de vineri, și acordul cu Facultatea de Film a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L.Caragiale”, pentru găzduirea, în perioada 2 – 5 decembrie, a celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Studențesc „Cinemaiubit”, care a fost organizat la cinematograful Studio până în prezent, precum și acordurile pentru găzduirea altor evenimente culturale.

„Uniunea Cineaștilor a investit în cinematograful Studio fonduri deosebit de mari pentru a-l aduce la standarde europene, astfel încât, în ultimii ani, a reușit să găzduiască evenimente culturale internaționale, la nivel corespunzător”, mai arată documentul remis MEDIAFAX.

UCIN face apel la Ministerul Culturii, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Afacerilor Externe să sprijine demararea imediată a lucrărilor de consolidare necesare, din fonduri naționale și din fonduri europene, astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, cinematograful Studio să redevină spațiul consacrat celor mai importante manifestări culturale cinematografice din țara noastră, așa cum a fost în ultimele decenii.

Uniunea Cineaștilor din România consideră că, în prezent, o parte însemnată din viața culturală a Capitalei este paralizată, astfel încât este necesar ca Guvernul României să ia măsuri imediate și energice pentru revenirea la o viață culturală normală.

Cinematograful Studio este înscris în Registrul Cinematografiei, conform Ordinului 601/2002 privind actualizarea Clasificării Activităților din Economia Naționala și a primit codul CAEN 9213. Calitatea ecranului, sunetul Dolby, aerul condiționat, starea de confort și altele, concurează la situarea acestuia în categoria I a sălilor de cinematograf din București, potrivit site-ului ucin.ro.

În plus, ținuta elevată a repertoriului și performanțele tehnice ale spectacolului au impus Cinema Studio între primele trei săli ale țării.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 17 noiembrie, legea care prevede interzicerea desfășurării de activități în spațiile comerciale precum magazine, săli de spectacole și structuri turistice, în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora.

Legea modifică Ordonanța Guvernului nr. 20/1994, privind măsurile pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, și a fost inițiată de senatorii PSD Darius Vâlcov și Mihai Fifor în anul 2014. Inițial, legea prevedea doar sancțiuni pentru operatorii care nu urgentează lucrările de consolidare în astfel de spații, însă, potrivit unui amendament depus în Senat, a fost introdusă și respectiva interdicție.

Astfel, legea prevede interzicerea organizării și desfășurării de activități permanente și/sau temporare în spațiile „care implică aglomerări de persoane, până la finalizarea lucrărilor de intervenție realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice a construcției existente”.

Spațiile la care face trimitere legea sunt publice, cu altă destinație decât cea de locuință, respectiv „spațiile realizate în scopul desfășurării de activități care implică aglomerări de persoane, precum: săli de spectacol, de expoziții, de lectură, spații pentru comerț, structuri turistice de cazare și alimentație publică și prestări de servicii, asistență socială și medicală, administrație publică și altele asemenea, indiferent dacă aceste spații sunt rezultatul concepției inițiale a construcției ori, după caz, al unor amenajări ulterioare”.

Legea a fost adoptată în Parlament pe 10 octombrie, trimisă președintelui Klaus Iohannis la promulgare și publicată în Monitorul Oficial nr. 806 din 19 noiembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Orașul bihorean cu mai puțin de 10.000 de locuitori și o centură spectaculoasă. Cum a prins viteză infrastructura din jurul Oradiei
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi