Prima pagină » Știri externe » Care este prima trupă care va cânta la redeschiderea Bataclan, sala de spectacole din Paris unde a avut loc un atentat terorist în 13 noiembrie

Care este prima trupă care va cânta la redeschiderea Bataclan, sala de spectacole din Paris unde a avut loc un atentat terorist în 13 noiembrie

Care este prima trupă care va cânta la redeschiderea Bataclan, sala de spectacole din Paris unde a avut loc un atentat terorist în 13 noiembrie
Membrii trupei americane Eagles of Death Metal, care au susținut un concert în sala Bataclan din Paris pe 13 noiembrie, când au avut loc atentatele teroriste, spun că vor să fie primii artiști care vor cânta în spațiul de spectacole, după redeschiderea acestuia, informează bbc.co.uk.

Rockerii americani se aflau pe scena sălii Bataclan atunci când teroriștii au deschis focul asupra spectatorilor. După ce au reușit să scape din acel carnagiu și să ajungă cu bine în Statele Unite, rockerii californieni din trupa Eagles of Death Metal au acceptat, pentru prima dată, să vorbească despre acele momente îngrozitoare, în fața camerelor de filmat. Solistul principal, Jesse Hughes, alături de colegul său Joshua Homme, care nu a participat la concertul din Paris, i-au dezvăluit, săptămâna trecută, fondatorului revistei Vice, cu voci tremurânde, că mai multe victime ale atacului terorist s-au ascuns în cabina trupei, înainte de a fi împușcate mortal.

În acest interviu, care a fost publicat integral abia joi, formația americană i-a adus un omagiu lui Nick Alexander, care vindea produse promoționale cu sigla Eagles of Death Metal, și unui număr de trei angajați ai casei de discuri Universal – Thomas Ayad, Marie Mosser și Manu Perez. Toți cei patru figurează pe lista celor 89 de persoane care au fost asasinate în sala Bataclan.

De asemenea, Jesse Hughes a declarat în acest interviu că „abia așteaptă să se întoarcă la Paris și să cânte”.

„Prietenii noștri au mers acolo să asculte rock and roll și au murit. Vreau să mă întorc acolo și să trăiesc”, a declarat acesta.

„Vreau să fiu prima persoană care va cânta la Bataclan când se va redeschide”, a adăugat acesta.

Într-un comunicat oficial publicat săptămâna trecută, membrii trupei Eagles of Death Metal s-au declarat „îngroziți” și au spus că încă nu au reușit „să treacă peste ceea ce s-a întâmplat”.

„Deși suntem uniți în durere cu victimele, fanii, familiile victimelor și cu locuitorii din Paris și cu toți aceia care au de suferit de pe urma terorismului, suntem totuși mândri că putem să facem față acestei tragedii împreună, alături de noua noastră familie, fiind de acum înainte uniți de un obiectiv comun, acela al iubirii și al compasiunii”, au declarat membrii trupei americane, care și-a anulat toate concertele pe care le mai avea programate în turneul ei european.

Sweet Stuff Foundation, organizația de caritate înființată de Joshua Homme, a anunțat că toate donațiile primite până la sfârșitul anului vor fi donate familiilor victimelor decedate în acest atentat terorist.

Rockerul american a înființat acea fundație în 2013, pentru a-i ajuta pe muzicienii (și familiile lor) profesioniști afectați de boli și dizabilități.

Joshua Homme este fondatorul și solistul unei alte trupe rock celebre, Queens of the Stone Age. El a înființat grupul Eagles of Death Metal, în 1998, alături de Jesse Hughes.

Atacul terorist din sala Bataclan a fost urmat de altele armate comise în capitala Franței, care s-au soldat cu 130 de morți.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Comerțul cu ridicata s-a prăbușit în ianuarie 2026. Scăderi cu 23% față de luna anterioară
Digi24
Arabia Saudită îndeamnă SUA să intensifice atacurile împotriva Iranului
Cancan.ro
Armin Nicoară, adevărul despre divorțul de Claudia Puican: 'M-a luat prin surprindere'
Prosport.ro
Daniela Crudu, apariție hot în jacuzzi. Cum arată acum asistenta TV care l-a scos din minți pe Gigi Becali când era iubita lui Mihai Costea
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
Mediafax
Uniunea Europeană speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor lui Viktor Orban
Click
Noelia, tânăra de 25 de ani care a ales eutanasia, a plecat „în pace”. Dorința sfâșietoare de pe patul de spital
Digi24
Decizie fără precedent în SUA. Ce urmează să apară pe bancnotele americane începând din luna iunie
Cancan.ro
Vortex polar. Începând de mâine, ninge 8 zile la rând în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele afectate
Ce se întâmplă doctore
Alt divorț neașteptat în showbiz! Vedeta care s-a despărțit în mare secret! Au împreună doi copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Șoferii trebuie să prezinte, de acum, un nou document pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului
Descopera.ro
Care țară are cel mai mult petrol din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Muncitorii de la o rețea de canalizare au descoperit lemn dintr-o navă vikingă