Maghiarii acuză România: Să spună dacă la Târgu Secuiesc a fost o amenințare reală sau un ”caz inventat piesă cu piesă”

Maghiarii acuză România: Să spună dacă la Târgu Secuiesc a fost o amenințare reală sau un ''caz inventat piesă cu piesă''
Publicat: 10/12/2015, 10:34

Zsolt Molnar se referea la cazul lui Beke Istvan Attila care, potrivit autorităților române, voia să realizeze un dispozitiv exploziv care să poată fi acesat de la distanță și să îl amplaseze într-un coș de gunoi din centrul municipiului Târgu Secuiesc, aproape de traseul de deplasare al paradei militare de 1 decembrie, apoi să se spună că localitatea „a fost atacată de teroriști”.

Beke Istvan este acuzat de acțiuni împotriva ordinii constituționale și nerespectarea regimului materiilor explozive.

Comisia știe puține lucruri despre acest caz, a precizat Molnar, citat de MTI.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism l-au prins pe Beke Istvan Attila, membru al formațiunii extremiste „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria (HVIM), în urma unor percheziții, iar acesta a fost pus sub acuzare pentru că ar fi intenționat să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care să-l detoneze în public la manifestările de Ziua Națională organizate la Târgu Secuiesc. Curtea de Apel București a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Beke Istvan.

Pe teritoriul României activează HVIM Transilvania, entitate care, prin structura ideologică și modelul acțional respectă tiparul mișcării ungare, președinte fiind din anul 2014 Szocs Zoltan. În prezent, HVIM activează în România pe raza județelor Cluj, Covasna, Harghita și Mureș.

Mișcarea radicală, al cărei nume se referă la numărul de comitate pe care le avea Ungaria Mare, înainte de Tratatul Trianon, a avertizat că, din cauza „calomniilor absurde”, se va adresa tribunalelor internaționale, presei internaționale și organizațiilor pentru drepturile omului.

Anchetatorii au găsit la perchezițiile din Covasna, la imobilul folosit de Beke Istvan Attila, sute de materii explozive, dispozive electronice care permiteau acționarea de la distanță, două dispozitive militare de vedere pe timp de noapte, dar și un poligon de tragere, potrivit unor surse judiciare.

Beke Istvan Attila nu apucase să asambleze materiile explozive și dispozitivele atunci când au avut loc perchezițiile. Dispozitivul, dacă ar fi fost asamblat, cu materiile explozive pe care le avea la dispoziție și cu acționare de la distanță, putea produce victime, au precizat surse din rândul anchetatorilor.

Bărbatul amenajase și un poligon de tragere, însă nu au fost găsite și arme de foc sau dintre cele pentru care este necesară autorizarea. De asemenea, au fost găsite la percheziții și aproximativ 400 de articole pirotehnice.

Zsolt Molnar a apreciat miercuri că Europa are nevoie de o unitate comună în domeniul informațiilor secrete și luptei împotriva terorismului, în contextul în care nivelul actual al cooperării între agențiile care aplică legea și serviciile secrete este „inadecvat”, relatează MTI.

Este necesar ca Europa să acționeze imediat, pentru a îmbunătăți semnificativ fluxul de informații între agenții, a declarat Molnar pentru presă în urma unei ședințe a Comisiei pe care o prezidează.

În opinia sa, este „clar” că Uniunea Europeană (UE) și cele mai multe dintre statele membre nu au legi adecvate în domeniul prevenirii atacurilor teroriste. Ungaria are nevoie, de asemenea, să-și amendeze Codul Penal și să aplice pedepse mai dure în domeniul terorismului cibernetic sau finanțării grupărilor teroriste, a apreciat el.

Ungaria a fost contactată de mai multe state europene din Occident în vederea trimiterii unor migranți înapoi, a spus el. În opinia sa, țara sa a demonstrat faptul că Acordul „Dublin III a eșuat și nu există alte reglementări care să-l înlocuiască”.

Intenția acestor state de a deporta migranți în Ungaria va determina Budapesta să adopte o poziție și mai dură pe această temă, dacă migranții sunt distribuiți în acest fel în loc să fie distribuiți prin cote generale. Astfel, țara sa „ar putea fi nevoită să accepte zeci sau sute de mii de oameni”, a denunțat el.

În ceea ce privește acuzații potrivit cărora armata ungară a vândut mii de lansatoare de obuze și zeci de lansatoare de rachete unui magazin de vânătoare din țară, Molnar a subliniat că Ministerul Apărării vinde armament prin licitații publice legale. El a apreciat că aceste arme vândute la butic nu au cum să ajungă la organizații teroriste.

Bence Tordai, din cadrul Partidului Dialog pentru Ungaria (PM, în opoziție) a dezvăluit săptămâna trecută, citând contracte cu Ministerul Apărării din 2013 și 2014, că magazinul respectiv a cumpărat 1.357 de lansatoare de obuze, 83 de puști și 52 de lansatoare de rachete de la armata ungară, în valoare de 7,5 milioane de forinți (23.800 de euro).

În opinia lui Molnar, acest caz nu reprezintă o amenințare la adresa securității naționale. El a subliniat că, în opinia sa, nu este sarcina Comisiei parlamentare pentru Securitate Națională să discute sau evalueze prețul unei asemenea achiziții.

Nivelul amenințării teroriste nu a crescut în Ungaria, a mai declarat șeful Comisiei pentru Securitate Națională, adăugând însă că o țară ca Ungaria, un stat membru UE și NATO care ia parte la misiuni în Kurdistanul irakian, „nu va fi niciodată sută la sută în siguranță”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
A crezut că a BĂUT peste măsură și a ajuns la spital. Medicii, ȘOCAȚI de...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
În ce stare se află Florin Piersic după ce ar fi contactat o bacterie nosocomială!...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
OBLIGAȚIE totală pentru toți cei care au CONT LA BANCĂ. Regulile au venit direct de...
Au început lucrările la o autostradă vitală pentru România. S-a forat primul kilometru de tunel
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Opere pierdute ale Fraților Grimm, redescoperite în colecția unei biblioteci din Polonia