Prima pagină » Știri » Directorul Sălii Polivalente din București, trei ani de închisoare

Directorul Sălii Polivalente din București, trei ani de închisoare

Directorul Sălii Polivalente din București, trei ani de închisoare
Directorul Sălii Polivalente din București, trei ani de închisoare

Sentința a fost pronunțată luni, de Tribunalul București, și poate fi contestată.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecată, pe 23 septembrie, pe Octavian Bitu, director al Complexului Sportiv Național Sala Polivalentă din București, aflat în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, propunând instanței să mențină și în timpul judecării cauzei măsura arestului preventiv, luată în cazul acestuia în timpul urmăririi penale.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada aprilie – august, Octavian Bitu a pretins de la un om de afaceri, denunțător în cauză, suma de 10.000 euro și cedarea unei construcții deținute de firma acestuia către o societate la care este asociat, în vederea valorificării în activități comerciale.

„Despre valoarea construcției, din care inculpatul Bitu Octavian a solicitat practic jumătate în scopul derulării de activități comerciale, denunțătorul a afirmat că este de minimum 180.000 euro, conform actelor contabile ale firmei. În schimbul banilor și foloaselor materiale pretinse, inculpatul Bitu Octavian l-a asigurat pe denunțător că va stinge procesul civil aflat în derulare între CSN Sala Polivalentă și firma acestuia din urmă și va prelungi contractul de închiriere a terenurilor pe care se află construcția respectivă”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Octavian Bitu i-ar mai fi promis omului de afaceri că, în schimbul banilor și foloaselor cerute, la viitoarea licitație pentru închirierea terenurilor, câștigătoarea va fi o firmă la care denunțătorul și un apropiat al lui Bitu să fie asociați.

„Pe terenurile pe care le închiriase de la Complexul Sportiv Național – Sala Polivalentă, firma denunțătorului construise o clădire pentru care, în cursul anului 2013, avea un contract de închiriere cu un restaurant”, potrivit procurorilor.

În aceste condiții, în luna aprilie 2013, Octavian Bitu ar fi amenințat un alt om de afaceri, denunțător în cauză, că îi vor fi reziliate contractele de închiriere pentru terenuri, dacă nu va renunța la contractul de închiriere a construcției, astfel încât aceasta să fie închiriată unei firme indicate de directorul Sălii Polivalente.

„În săptămâna ulterioară primei amenințări și în luna mai 2013, inculpatul Bitu Octavian a reiterat amenințările și l-a înștiințat pe denunțător că, dacă nu este de acord cu propunerile lui, va determina rezilierea contractului de închiriere a terenurilor pe care a fost construită clădirea”, au precizat anchetatorii.

Directorul Sălii Polivalente a fost prins în flagrant în 1 septembrie, după ce a primit 10.000 de lei de la unul dintre denunțători. Octavian Bitu este în arest preventiv din 2 septembrie, în urma unei decizii luate de Tribunalul București, la cererea procurorilor DNA.

Octavian Bitu era director al Sălii Polivalente din București din aprilie 2013, când ministru al Tineretului și Sportului era Nicolae Bănicioiu.

Bitu este și vicepreședinte al Organizației Sectorului 4 București a PSD, filială condusă de Nicolae Bănicioiu. De asemenea, ministrul Sănătății i-a botezat un copil directorului de la Sala Polivalentă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Licitația manualelor pentru clasa a IX-a, cu „câștigători” înainte de verdict. Ce se întâmplă în culise
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Mama lui Vlad Bălțățeanu, AUDIATĂ! Afecțiunea de care suferă femeia a dat peste cap ancheta
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Un avertisment din 1917, ignorat? Pericolul pe care dezagregarea armatei ruse îl reprezenta pentru România
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!