Prima pagină » Magazin » Un celebru actor britanic a fost DEPORTAT din India

Un celebru actor britanic a fost DEPORTAT din India

Un celebru actor britanic a fost DEPORTAT din India
Actorul britanic Orlando Bloom a fost deportat din India, la scurt timp după ce a sosit pe Aeroportul Internațional Indira Gandhi din New Delhi, sâmbătă, pentru că nu poseda o viză de călătorie validă, informează dailymail.co.uk.

Starul britanic, în vârstă de 38 de ani, a ajuns în India, sâmbătă, la ora locală 01.30, la bordul unui avion al companiei British Airways care decolase din Marea Britanie, însă actorul a fost reținut imediat după aterizare și a fost plasat, la ora 04.00, la bordul altei aeronave, operată de aceeași companie, cu destinația Londra.

Potrivit unor surse aerportuare, reprezentanții Biroului pentru Imigrație (BOI) ar fi putut să îi permită starului să rămână pe teritoriul Indiei o perioadă mai îndelungată, în virtutea unui permis special, în ciuda faptului că starul britanic nu avea o viză validă.

Orlando Bloom, care fusese invitat în mod oficial în India pentru a promova turismul, în calitate de invitat al acestui stat, solicitase o viză turistică electronică în urmă cu câteva săptămâni, însă a aflat că aceasta i-a fost refuzată doar după ce a aterizat la New Delhi.

Pentru a-l readuce pe actor în India, duminică, ministrul de Externe indian, Sushma Swaraj, a fost nevoit să intervină foarte repede și să obțină o viză validă pentru Orlando Bloom, pentru ca acesta să revină la New Delhi cât mai repede.

Potrivit unei surse, actorul a fost foarte supărat din cauza acestei situații neplăcute și a deportării sale, mai ales că nici el, nici echipa sa de consultanți nu erau la curent cu faptul că exista o problemă cu solicitarea pe care o făcuse în vederea obținerii vizei respective.

În plus, Orlando Bloom a avut de suferit din cauza unei infecții stomacale, care l-a împiedicat să urce la bordul primului avion pentru a se întoarce în Marea Britanie, fiind nevoit să aștepte câteva ore înainte de a lua următorul avion spre Londra.

„Orlando a fost invitat pentru un program guvernamental. Comportamentul arogant al angajaților de la Biroul pentru Imigrație a pătat imaginea Indiei în lumea întreagă, deoarece l-au deportat în mod intenționat, chiar dacă aveau la dispoziție alte opțiuni care i-ar fi permis să rămână aici”, a declarat un oficial al Aeroportului Indira Gandhi din New Delhi pentru publicația indiană Mail Today.

„O viză a fost emisă pe numele lui după intervenția ministrului Sushma Swaraj, iar Orlando Bloom a revenit la New Delhi, duminică”, a adăugat aceeași sursă.

Alți angajați ai aeroportului, care au fost prezenți în momentul deportării actorului, spun că angajații BOI ar fi putut să îi ofere starului britanic un permis de aterizare temporar.

Acel document permite pasagerilor să rămână în țara respectivă până la 72 de ore în virtutea unor circumstanțe speciale.

Orlando Bloom fusese invitat în India de ministrul general al regiunii Uttar Pradesh, Akhilesh Yadav, cu scopul de a contribui la promovarea turismului în acea regiune.

Starul britanic ar fi trebuit să îl însoțească pe politicianul Amar Singh într-o vizită la Taj Mahal. Potrivit cotidianului The India Times, politicianul a fost la rândul său extrem de dezamăgit din cauza acestui incident, întrucât urma să organizeze și un dineu oficial, la care actorul ar fi trebuit să fie invitatul de onoare.

Orlando Bloom, care a putut fi văzut în filme precum „Elicopter la pământ!/ Black Hawk Down” (2001), „Troia/ Troy” (2004), „Regatul Cerului/ Kingdom of Heaven” (2005) și „Cei trei muschetari/ The Three Musketeers” (2011), este cunoscut mai ales pentru rolul elfului Legalas din trilogiile „Stăpânul inelelor” și „Hobbitul”. Starul britanic a jucat și în franciza foarte profitabilă „Pirații din Caraibe”, alături de Johnny Depp.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?