Prima pagină » Economic » Guvernul a făcut anunțul oficial: salariul minim crește de la 1 mai 2016

Guvernul a făcut anunțul oficial: salariul minim crește de la 1 mai 2016

Guvernul a făcut anunțul oficial: salariul minim crește de la 1 mai 2016
Guvernul a făcut anunțul: salariul minim crește de la 1 mai 2016

„Reluarea dialogului social era importantă. Nu a fost un dialog simplu, dar important a fost că s-a reluat și s-a ajuns la o concluzie”, a spus Suciu, referindu-se la negocierile cu sindicatele, care au cerut ca salariul minim pe economie să crească din 1 ianuarie 2016.

El a precizat că de această majorare a salariului minim pe economie, prevăzută într-o Hotărâre de Guvern adoptată miercuri, vor beneficia, în total, 1.131.000 de salariați, din care peste un milion sunt din sectorul privat. De această creștere vor beneficia și cei aproximativ 39.000 de bugetari.

„Am încercat să reducem impactul negativ pe care l-ar avea majorarea salariului minim asupra unor industrii. Prin termenul obținut, încercăm să identificăm industriile care ar putea fi afectate și să găsim elementele de suport pentru a putea prelua majorarea salarială fără să fie concedieri sau reduceri de activitate. Considerăm că în aceste luni în care firmele vor beneficia și de facilitățile fiscale, introduse de la 1 ianuarie, vor putea găsi resurse pentru a integra această majorare fără daune semnificative”, a arătat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

El a mai spus că există un decalaj între salariul minim și cel mediu din economie, dar „elementele de productivitate a muncii și de competitivitate a economiei nu pot fi compensate prin majorare salarială abruptă”.

„Deci de la 1 mai avem acest nou salariu în plată”, a adăugat sursa citată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump susține că Iranul vrea să-l UCIDĂ: „Am lăsat instrucțiuni dacă voi fi asasinat”
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Fuga din calea iadului: capcana mortală în care au sfârșit localnicii care fugeau de incendiile din Spania. Mărturiile supraviețuitorilor
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
„Rețeaua morții” în care NATO va folosi inteligența artificială în România împotriva Rusiei
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Fără precedent: Un rinichi a fost transportat cu drona într-un timp record