Prima pagină » Știri » Tânărul Luigi, „jihadistul” din Craiova, trimis la un nou control psihiatric

Tânărul Luigi, „jihadistul” din Craiova, trimis la un nou control psihiatric

Tânărul Luigi, „jihadistul
Tânărul de 17 ani din Craiova cercetat de DIICOT pentru propagandă jihadistă online pentru gruparea Stat Islamic (ISIS) a fost trimis la un nou control la Institutul Național de Medicină Legală (INML), au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Totodată, procurorii Direcției Naționale de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au prelungit controlul judiciar în cazul adolescentului care, potrivit surselor citate, ar aștepta împlinirea vârstei de 18 ani pentru a putea pleca din țară și a se alătura grupării pe care o promovează.

Adolescentul a fost pus sub control judiciar în 9 decembrie. Tot atunci, el a fost supus unei expertize psihiatrice la INML, un raport preliminar arătând că minorul are discernământ, potrivit unor surse judiciare.

Ulterior, cum procurorii au decis să îl cerceteze sub control judiciar, tânărul a putut pleca, însoțit de mama sa, înapoi la Craiova.

Adolescentul a fost pus sub învinuire și reținut pentru săvârșirea infracțiunii de promovare a mesajului fundamentalist islamic prin propagandă, prevăzută de articolul 33, alineatul 4, din Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

Anchetatorii au informații că tânărul promova în mod sistematic, în mediul virtual, prin intermediul platformelor online, mesaje de susținere a organizațiilor teroriste, filme în care erau prezentate decapitări ale unor persoane capturate de membri ai grupării ISIS, dar și materiale video cu mesaje de amenințare și folosire a unor mijloace de natură să pună în pericol viața și integritatea persoanelor.

Potrivit procurorilor, tânărul și-ar fi arătat disponibilitatea de a deveni martir pentru gruparea Stat Islamic, fie mergând acolo unde gruparea acționează, fie sacrificându-se în state din Europa la ordinul membrilor grupării.

El s-ar fi interesat de modul în care ar putea achiziționa arme de tip AK, grenade, veste antiglonț și, de asemenea de a studia modalitatea în care poate fi construită artizanal o bombă

Băiatul este elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic Auto din Craiova. Mama sa este angajată la Regia Autonomă de Transport Craiova, iar tatăl său a fost eliberat recent din penitenciar.

Familia tânărului spunea că acesta a renunțat în urmă cu doi ani la religia creștin-ortodoxă și a trecut la cea islamică.

Pe blogul Gazda Islamică, tânărul povestește cum a devenit musulman: „Am avut un prieten pe nume Omar Hamadi (…) care stăpânea bine limba română. (…) Mi-a spus despre evenimentele care au avut loc în Siria și pentru că am trăi într-o țară europeană nu am auzit despre aceste evenimente vreodată și, când am aflat ce s-a întâmplat cu el, m-am dus să fac unele cercetări pe această temă”.

El spune că a urmărit pe internet evenimentele din Siria și că într-o primă înregistrare a putut vedea armata lui Bashar al-Assad, care l-a șocat.

„După cinci luni de cercetare, am aflat ce s-a întâmplat în Siria și că nu reprezintă islamul și apoi am încercat să găseasc musulmanii din Craiova/România și îi mulțumesc lui Allah că am găsit-o pe sora (Damian Maya)”, afirmă băiatul.

Tânărul mai spune că i-a povestit acesteia despre informațiile obținute și i-a spus că vrea să știe mai multe despre islam, pentru a deveni musulman.

„Îi mulțumesc lui Allah, a fost de acord să mă învețe cum să devin musulman și după trei luni de predare a islamului am devenit un alt om, un musulman. (…) Mulțumesc lui Allah că m-am oprit de la toate relele, cum ar fi fumatul, alcoolul, drogurile (…)”, mai scrie tânărul.

El mai povestește că i-a spus mamei sale despre cât de frumos este să fii musulman și au avut o discuție îndelungată pe această temă. De asemenea, spune că a avut de ales între relația cu tatăl său și islamism și a ales „viața cu Allah”.

„Am ales viața mea cu Allah. (Tatăl meu – n.r) mi-a spus o mulțime de cuvinte dure, că nu sunt fiul său și că el nu a avut niciun fiu. Acum, eu locuiesc cu bunicul meu și bunica mea”, mai scria băiatul.

Tânărul povestește și despre planurile sale, după ce va împlini 18 ani: „La 18 ani, după finalizarea studiilor, voi lua bacalaureatul și permisul de conducere și apoi vreau să merg la Universitatea Islamică din Medina (cu voia lui Allah), în scopul de a salva Coranul Sfânt și cărțile Hadith și Islamul, în scopul de a cunoaște povestea completă și a devenit un predicator islamic”.

Băiatul obișnuia să intre și pe diverse forumuri, unele dintre acestea accesate de pasionați de jocuri pe calculator. Pe unul dintre acestea a scris, în iulie 2012, că nu mai vrea să depindă de părinții săi: „Vă salut pe toți membrii și vizitatorii acestui site. (…) am 14 ani și caut ca pe la 15 ani să nu mai depind de părinți. Am aflat că există și un serviciu în care tu esti tester de jocuri, pe scurt testezi jocuri. Am mai căutat chestii pe net să văd și am găsit că nu trebuie să ai studii superioare, ci doar 12 clase, bacu nu conteaza. Sunt din Craiova și cine mă poate ajuta sau are o idee despre ce vorbesc eu aici îi rog din suflet să își spună ideea. Am mai aflat că lucrezi 8 ore pe zi și ești plătit”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Lună de miere transformată în tragedie! Doi tineri britanici proaspăt căsătoriți au murit într-un accident de elicopter în Grecia
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O echipă de la MIT a conectat bacterii pentru a crea tranzistori vii