Prima pagină » Știri politice » Cum vrea PNL să evite stările de incompatibilitate

Cum vrea PNL să evite stările de incompatibilitate

Cum vrea PNL să evite stările de incompatibilitate
18 parlamentari PNL, printre care și copreședinții Alina Gorghiu și Vasile Blaga, au inițiat un proiect de lege prin care declarațiile de interese ale aleșilor locali să fie verificate de prefecturi, ca măsură de prevenție, pentru a se evita situațiile de incompatibilitate înaintea unor decizii ANI.

Potrivit proiectului de lege, aflat în consultare publică la Camera Deputaților, un al doilea exemplar al declarației de interese a unui primar se va transmite Instituției Prefectului, care, odată cu arhivarea acesteia în Registrul de Interese, va trece la verificarea conformității declarației. Prefectul va trebui să ceară la Registrul Comerțului, sau alte instituții după caz, situația la zi a alesului local, urmând să îl informeze pe acesta cu privire la situațiile neconforme și/sau posibile situații de incompatibilitate și/sau conflict de interese în termen de 10 zile de la primirea declarațiilor.

Inițiatorii afirmă că funcționarea autorităților publice în care se constată cazuri de conflict de interese sau incompatibilitate este „bulversată” din cauza măsurilor legale care se impun împotriva aleșilor locali, în multe cazuri a celor aflați la primul mandat, astfel încât ar fi nevoie de o modificare a legii în ideea prevenirii unor astfel de cazuri.

„Pentru evitarea acestor situații de incompatibilitate sau conflict de interese, este necesară completarea cadrului legal existent prin implementarea unor dispoziții legale de prevenție ce dispun verificarea declarațiilor de interese depuse de aleșii locali la Instituția Prefectului. (…) Plecând de la premisa că nimeni nu dorește să încalce legea și pentru a preîntâmpina situații de natură să afecteze funcționarea autorităților publice locale inițiem prezenta propunere legislativă care (…) implică Instituția Prefectului în verificarea declarațiilor de interese depuse de aleșii locali, astfel încât, odată cu preluarea mandatului, aceștia să beneficieze de o minimă consultanță la depunerea acestor declarații”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Consiliul Legislativ aduce o serie de critici proiectului, inclusiv de neconstituționalitate. Mai exact, Consiliul arată că rolul prefectului este clar stabilit în Constituție, iar atribuțiile de „consultanță” pe care proiectul PNL le propune depășesc limitele stabilite în Legea fundamentală. Mai mult, Consiliul Legislativ atrage atenția că, potrivit modului în care a fost redactat proiectul, prefectul nu ar avea un rol de consultanță prealabilă, ci de verificare, astfel încât prefectul ar trebuie să exercite „control” asupra declarațiile de interese.

„Instituirea atribuției pentru prefect de a verifica, după depunere, declarațiile de interese ale aleșilor locali, pe lângă faptul că nu este compatibilă cu natura juridică a acestei instituții, nici nu se integrează în ansamblul reglementărilor referitoare la asigurarea integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice”, se arată în avizul Consiliului Legislativ.

Acesta mai susține că toate aceste competenții revin, potrivit legii, Agenției Naționale de Integritate, iar includerea unei autorități a puterii executive (prefectul) în acest circuit ar putea duce la „dificultăți” în procesul de evaluare. Nu în ultimul rând, „norma nici nu ar fi eficientă, întrucât proiectul nu cuprinde dispoziții referitoare la procedura care ar fi trebuit urmată după informarea alesului local”.

Avizul Consiliului Legislativ este unul negativ și din cauza unor erori de tehnică în cuprinsul proiectului.

Inițiativa aparține unui număr de 18 senatori și deputați PNL, printre care și liderii Alina Gorghiu și Vasile Blaga, și a fost înregistrată la finalul lunii decembrie în Camera Deputaților. Guvernul nu a emis încă un punct de vedere, având termen până la mijlocul lunii februarie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi