Șeful ASF: „Am aprobat modificarea normei RCA”. Ce se va întâmpla cu tarifele

Șeful ASF: „Am aprobat modificarea normei RCA. Ce se va întâmpla cu tarifele
Publicat: 13/01/2016, 16:24

„Am aprobat astăzi (miercuri – n.r.) în Consiliul ASF amendamentele la Norma 23, avem clauza cu privire la corelarea primelor și majorărilor de prime cu daunalitatea”, a declarat președintele ASF, Mișu Negrițoiu, într-o întâlnire cu jurnaliștii.

Astfel, asigurătorii sunt obligați să transmită în format electronic Autorității de Supraveghere Financiară ipotezele folosite, metodele actuariale și justificarea aplicării acestora pentru calculul primelor, împreună cu baza de date utilizată pentru aceste calcule.

În calculul tarifului de primă, asigurătorilor le este interzis să folosească indici de încărcare, coeficienți de majorare și/sau corecție sau alte instrumente de ajustare a tarifelor care să nu fie fundamentate statistic și actuarial, asigurându-se în acest fel o proporționalitate între tarifele practicate în perioade succesive și evoluția daunalității pe segmentul respectiv de asigurați, potrivit art. 21, alin (6) modificat.

Același articol este completat cu un alineat, potrivit căruia, pentru fiecare segment, asigurătorul RCA trebuie să utilizeze suficiente date istorice pentru a putea efectua un calcul relevant din punct de vedere statistic. În situația în care asigurătorul RCA nu deține suficiente date istorice pentru fiecare segment, acesta trebuie să utilizeze date istorice disponibile din alte surse, raportate la piața din România sau la piața Uniunii Europene.

Totodată, norma modificată prevede că asiguratorii vor emite doar polița RCA, fără Carte Verde, pentru vehiculele care nu pot circula în afara României, din cauza limitărilor tehnice. În această categorie se pot încadra mijloacele de transport în comun sau tractoarele cu regim special de înmatriculare.

„Nu ne-am referit expres la transportatori aici, sunt toate vehiculele care nu pot circula în străinătate, pe fondul limitărilor tehnice”, a precizat Negrițoiu.

Norma va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) apreciază că introducerea unor limitări de orice fel asupra tarifării RCA în cadrul proiectului de modificare a normei contravine Constituției.

Totodată, organizația consideră că schimbările pot determina și continuarea scăderii numărului de asigurători prezenți pe piața RCA, potrivit unei scrisori pe care UNSAR a transmis-o recent către ASF.

Modificarea normei a fost convenită în decembrie între ASF, asigurători și transportatori după un protest al acestora din urmă, nemulțumiți de creșterea tarifelor RCA.

Cele trei părți au semnat atunci un memorandum care prevede și plafonarea creșterii RCA la cel mult 50% din tarifele valabile în iunie 2015.

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) acuză nerespectarea protocolului, susținând că unele polițe s-au scumpit deja peste 50%. ASF a anunțat însă că asigurătorii și-au respectat promisiunile.

În decembrie, transportatorii au organizat un protest la București, blocând cu mii de taxiuri, camioane, autobuze și microbuze Piața Victoria și Șoseaua Kiseleff, principala nemulțumire fiind legată de creșterea tarifelor RCA. Altă solicitare a vizat eliminarea supraccizei.

Reprezentanții transportatorilor au discutat la Guvern cu vicepremierul Vasile Dâncu, ministru al Administrației, și după întâlnire au declarat că vor continua discuțiile privind RCA și că este posibil să reia protestele, în lipsa unor soluții, arătându-se dezamăgiți, totodată, că supraacciza va rămâne în vigoare anul viitor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mașinile care nu mai trec ITP-ul. Vor pica inspecția tehnică periodică
Pasca cu ciocolată, fără zahăr sau gluten. Rețetă perfectă și pentru vegani
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Copiii lui Maradona vor ca trupul marelui fotbalist să fie într-un mausoleu