Prima pagină » Știri externe » Un român, printre schiorii suspectați de provocarea avalanșei care a omorât trei oameni în Franța

Un român, printre schiorii suspectați de provocarea avalanșei care a omorât trei oameni în Franța

Un român, printre schiorii suspectați de provocarea avalanșei care a omorât trei oameni în Franța
Un român, printre schiorii suspectați de provocarea avalanșei care a omorât trei elevi în Franța

Cel puțin un turist român se afla pe părtia de schi în momentul producerii avalanșei din sud-estul Franței și este principalul martor în cazul incidentului soldat cu cel puțin trei morți, au anunțat joi procurorii francezi.

Doi elevi francezi și un instructor de schi ucrainean au murit după avalanșa produsă miercuri după-amiază în apropierea stațiunii Deux Alpes, situată în sud-estul Franței.

Unul dintre profesorii care însoțeau grupul de 19 elevi de liceu pe pârtia de schi a fost arestat preventiv sub acuzația de omor prin imprudență.

Principalul martor al procurorilor francezi este un turist român care se afla pe pârtie cu un alt grup, format în total din 15 persoane.

„O persoană de naționalitate română s-a prezentat la Jandarmerie pentru a spune că schia cu un grup de 15 persoane pe aceeași pârtie și că a auzit un zgomot, ca o explozie, în momentul declanșării avalanșei”, a declarat procurorul din Grenoble, Jean-Yves Coquillat, citat de postul BFMTV.

Românul este audiat ca martor, procurorii precizând că, pentru moment, grupul acestuia nu pare a fi responsabil direct de producerea avalanșei.

Potrivit anchetatorilor, turistul român a afirmat că „schiorii au fisurat stratul de zăpadă deasupra celuilalt grup, care se afla mai jos pe pârtie, și că așa s-a declanșat avalanșa”.

Un alt martor, citat tot de postul BFMTV, a declarat că a văzut cum „cei 15 schiori au rupt stratul de zăpadă”, provocând avalanșa.

Avalanșa a avut loc pe pârtia de risc ridicat Bellecombes, la altitudinea de 2.800 de metri. Pârtia, situată în stațiunea Deux Alpes, era închisă publicului, din cauza lipsei zăpezii suficiente, până la o anumită altitudine, și din cauza stratului prea mare de zăpadă existent mai sus.

„Pârtia era închisă în momentul incidentului”, a confirmat un procuror citat de postul Europe 1. Cele două grupuri se aflau practic ilegal pe pârtie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
„Muzeul sarmalelor” și condimentul care costă cât aurul, atracțiile festivalui tradițiilor de la Biblioteca Națională a României
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Trupul Evei Perón a fost ascuns timp de 16 ani. Operațiunea secretă prin care armata a încercat să-i distrugă mitul
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”