Prima pagină » Știri externe » Ungaria susține aderarea imediată a Bulgariei la Schengen. Niciun cuvânt, însă, despre România

Ungaria susține aderarea imediată a Bulgariei la Schengen. Niciun cuvânt, însă, despre România

Ungaria susține aderarea imediată a Bulgariei la Schengen. Niciun cuvânt, însă, despre România
Ungaria susține aderarea imediată a Bulgariei la Schengen. Niciun cuvânt, însă, despre România

„Bulgaria a finalizat construcția unui gard pe un segment de frontieră destul de mare și va continua lucrările”, a declarat Szijjarto, citat de MTI.

„Aceste măsuri arată că Bulgaria este pregătită pentru aderarea la Schengen, pentru că a demonstrat în vremuri dificile că își poate proteja frontierele”, a adăugat Szijjarto, aflat în vizită la Sofia.

„Uniunea Europeană, care ia astfel de hotărâri, trebuie să ia în considerare acest lucru. Ungaria propune ca Bulgaria să devină membră a Spațiului Schengen cu efect imediat”, a subliniat șeful diplomației de la Budapesta.

În cadrul măsurilor antiimigrație, Bulgaria a construit un gard de sârmă ghimpată înalt de trei metri pe un segment de 80 de kilometri, la frontiera comună cu Turcia. La rândul său, Ungaria a construit garduri metalice la frontierele cu Serbia și Croația, semnalând de mai multe ori că ar putea lua măsuri similare la granița cu România.

Liderii europeni spun de câteva săptămâni că imigrația este cea mai mare provocare din istoria Uniunii Europene, a notat Szijjarto, cerând securizarea frontierelor externe ale UE. „Tind să cred că politicile UE sunt o încercare penibilă de mușamalizare; s-a discutat mult, dar nu s-a făcut nimic concret”, a continuat Szijjarto.

„Afluxul imigranților probabil doar va crește. Acest lucru este evident, pentru că nu au fost găsite soluții în zonele de criză. În prezent, suntem lipsiți de protecție în sud, deoarece Grecia refuză respectarea obligațiilor asumate în cadrul Acordului Schengen. În acest context, Bulgaria și Macedonia joacă roluri importante în stoparea afluxului de refugiați”, a subliniat Szijjarto.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
Noua Dacia Striker, comparată de britanici cu un Audi A6 Allroad la o treime din preț
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
„Muzeul sarmalelor” și condimentul care costă cât aurul, atracțiile festivalui tradițiilor de la Biblioteca Națională a României
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Trupul Evei Perón a fost ascuns timp de 16 ani. Operațiunea secretă prin care armata a încercat să-i distrugă mitul
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”