Prima pagină » Știri » Un tânăr suspectat de uciderea unui taximetrist în anul 2011, reținut de procurori

Un tânăr suspectat de uciderea unui taximetrist în anul 2011, reținut de procurori

Un tânăr suspectat de uciderea unui taximetrist în anul 2011, reținut de procurori
Un tânăr de 31 de ani suspectat că, în 2011, a ucis un taximetrist cu multiple lovituri de cuțit în piept, a fost reținut, vineri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care, alături de polițiștii bucureșteni de la Serviciul Omoruri au audiat peste 100 de persoane.

În 4 octombrie 2011, în jurul orei 13.20, pe bulevardul Obregia din sectorul 4, un taximetrist în vârstă de 59 de ani a fost ucis cu mai multe lovituri de cuțit, în propriul autoturism.

Vineri, procurorii au pus în mișcare a acțiunea penală și l-au reținut pe B. I., în vârstă de 31 de ani, pentru o perioadă de 24 de ore, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Din probele administrate până în prezent, a rezultat că, în 4 octombrie 2011, în jurul orelor 13.20, într-un taxi, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit șoferului C.N., în zonele cervicală și toracică. Victima a decedat în urma leziunilor suferite.

Procurorii criminaliști din Parchetul de pe lângă Tribunalul București și ofițerii Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei au audiat, pe parcursul anchetei, peste o sută de persoane, pentru identificarea autorului faptei. Au fost vizionate imaginile surprinse de zeci de camere de supraveghere în vederea reconstituirii traseului urmat de victimă, de la ultimul punct în care i-a fost observată prezența (Piața Obor) până la locul faptei.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații, Unității Teritoriale de Analiza Informațiilor, Institutului Național de Criminalistică și Serviciului Criminalistic din Poliția Capitalei.

În plus, au fost verificate numeroase informații în legătură cu posibilul agresor, furnizate inclusiv prin intermediul mass-media, cazul fiind unul intens mediatizat, mai spun procurorii.

Taximetristul omorât pe Bulevardul Alexandru Obregia a fost înjunghiat de opt ori în zona gâtului, moartea fiind violentă, potrivit rezultatelor autopsiei, anunța, la acea vreme, procurorul Bogdan Staicu, de la Parchetul Tribunalului București.

„În cazul taximetristului, moartea a fost una violentă, în urma unei hemoragii interne și externe, fiind vorba de opt plăgi înjunghiate în zona gâtului”, spunea procurorul criminalist Bogdan Staicu.

Acesta spunea că anchetatorii iau în calcul toate posibilitățile în ceea ce privește mobilul crimei, inclusiv pe cea a jafului.

Anchetatorii au făcut, pe baza indiciilor date de martori, un portret robot al bărbatului care l-a omorât pe taximetrist.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce nu se ieftinește benzina, deși petrolul s-a prăbușit? Explicația care îi va ENERVA pe șoferi
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Prosport.ro
Mayra, fiica lui Ilie Dumitrescu, poze fără inhibiții la 20 de ani! Apariția cu care a întors toate privirile
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
Super El Niño scapă de sub control. Urmează luni cu fenomene EXTREME
Click
Zodiile care se vor bucura de succes pe toate planurile până pe 9 iulie. Nativul care se află în centrul atenției și atrage toate oportunitățile
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Exercițiile care te ajută în viața de zi cu zi: căratul cumpărăturilor sau joaca cu copiii