Prima pagină » Știri externe » Investițiile UE din Cisiordania, „demolate” de armata israeliană

Investițiile UE din Cisiordania, „demolate” de armata israeliană

Investițiile UE din Cisiordania, „demolate
Armata israeliană a distrus panouri solare și locuințe din Cisiordania care erau finanțate parțial de Uniunea Europeană, relatează Ouest France, în pagina electronică.

Armata israeliană a distrus aproximativ douăzeci de construcții în Cisiordania, dintre care zece erau finanțate de Uniunea Europeană.

Panouri solare și locuințe în și de lângă comuna Khirbet Jenbah, situată la sud de orașul Hebron, au lăsat aproximativ 89 de palestinieni „fără adăpost”, potrivit lui Nidal Younès, șeful de consiliu al localității.

Potrivit autorităților israeliene, aceste persoane locuiau fără autorizație într-o zonă militară.

Este ilegal ca o putere ocupantă să își stabilească zone militare în teritoriile pe care le ocupă, a subliniat Sarit Michaeli, în numele organizației israeliene B’Tselem.

Purtătorul de cuvânt al Uniunii Europene la Ierusalim i-a cerut Guvernului israelian să își revizuiască politica de colonizare și de distrugere a proiectelor.

În aceeași zi, un tribunal a dispus întreruperea activității de demolare a locuințelor, lăsând un termen de o săptămână celor peste 1.000 de locuitori ale căror case sunt încă amenințate de distrugere în alte zece sate, a mai informat Sarit Michaeli.

Potrivit Biroului ONU Pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare, Israelul a distrus 539 de construcții palestiniene în Cisiordania și în estul Ierusalimului în 2015.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Saci cu cadavre nedescompuse din perioada COVID”, găsiți în cimitirul din Slatina, susține primarul
Digi24
Răzvan Leu, prima declarație despre plângerea împotriva lui Călin Georgescu: „Am avut încredere deplină”
Cancan.ro
Unde este fetița Mădălinei Apostol? Mărturii tulburătoare: 'Miriam a asistat la una dintre tentativele mamei sale'
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Adevarul
A găsit 2 miliarde de lire italiene puse la saltea de unchiul decedat. Banca refuză să le primească
Mediafax
„Am avut încredere în Călin Georgescu". Victima din dosarul lui Georgescu rupe tăcerea
Click
Au fost biciuiți în public pentru adulter! Scene șocante în Indonezia
Digi24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Cancan.ro
Amanta și soția generalului sinucigaș, la cuțite. Partenera oficială a lui Dorin Ioniță își amenință rivala cu tribunalul
Ce se întâmplă doctore
3 zodii care își pot schimba radical direcția la final de septembrie. Decizii importante în dragoste, bani și carieră
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Cât cheltuie părinții din România în primul an de viață al copilului?
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!