Prima pagină » Știri externe » Statele Unite, pregătite pentru o operațiune antiteroristă în Libia

Statele Unite, pregătite pentru o operațiune antiteroristă în Libia

Statele Unite, pregătite pentru o operațiune antiteroristă în Libia
Statele Unite, pregătite pentru o operațiune antiteroristă în Libia

„Dacă va apărea necesitatea ca Statele Unite să lanseze o intervenție militară unilaterală pentru protejarea poporului american, președintele nu va ezita să treacă la o acțiune de acest fel”, a transmis miercuri seară Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

„Președintele Barack Obama va fi ținut în continuare la curent în legătură cu riscurile extinderii influenței rețelei teroriste Stat Islamic în Libia și va aproba, în caz de necesitate, o acțiune militară”, a precizat Earnest.

Surse citate de ziarul The New York Times anunțau recent că Statele Unite și aliați precum Marea Britanie, Franța și Italia ar putea interveni militar, în câteva săptămâni, împotriva militanților rețelei teroriste Stat Islamic stabiliți pe teritoriul Libiei, țară aflată în anarhie după înlăturarea regimului Muammar Kadhafi. Departamentul american al Apărării a intensificat operațiunile pentru colectarea de informații despre pozițiile teroriste din Libia, în contextul în care Administrația Barack Obama ar vrea să deschidă un nou front împotriva organizației fundamentaliste sunnite, după intervențiile militare în Irak și Siria.

Oficiali din cadrul Administrației SUA citați de NYT au declarat că operațiunile militare în Libia ar putea începe în câteva săptămâni, cu sprijinul unor aliați europeni precum Marea Britanie, Franța și Italia. În Libia domnește anarhia după înlăturarea regimului Muammar Kadhafi, în 2011. Națiunile Unite au încercat să convingă principalele forțe politice rivale să alcătuiască un guvern de uniune națională, dar Parlamentul libian a respins luni inițiativa. Haosul a facilitat instalarea în regiunea Sirt, începând din 2014, a rețelei teroriste Stat Islamic, activă și în Siria, Irak, nordul Egiptului și sudul Afganistanului. Generalul Joseph Dunford, șeful Statului Major Interarme al armatei americane, a afirmat că Pentagonul intenționează să lanseze „operațiuni decisive” împotriva pozițiilor din Libia ale rețelei teroriste Stat Islamic. Potrivit serviciilor secrete occidentale, în nordul Libiei sunt circa 3.000 de militanți ai organizației fundamentaliste sunnite.

Generalul Dunford a explicat că este necesară o operațiune militară, cel mai probabil limitată la raiduri aeriene, pentru a opri răspândirea teroriștilor în țări precum Tunisia și Egipt. Gilles de Kerchove, coordonatorul UE pentru combaterea terorismului, avertiza recent că, pe fondul operațiunilor antiteroriste din Irak și Siria, liderii organizației fundamentaliste Stat Islamic s-ar putea stabili în Libia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Ce va face PNL la propunerea de suspendare a lui Nicușor Dan. Răspunsul lui Ilie Bolojan
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Ce diferență de vârstă este între Paula Chirilă și Dan Giuvelic: „L-am întrebat câți ani are și am zis aoleu”
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Magda Pălimariu, imagini spectaculoase din vacanța în Grecia. Prezentatoarea a cucerit fanii cu apariția în costum de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Starea de criză la pompă A EXPIRAT de astăzi. Cât costă ACUM litrul de motorină în România?
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cafeaua nu este doar o băutură. Ce spun ritualurile din jurul ei despre felul în care trăim