Prima pagină » Știri politice » Anunțul lui Băsescu despre candidatura la Primăria Capitalei

Anunțul lui Băsescu despre candidatura la Primăria Capitalei

Anunțul lui Băsescu despre candidatura la Primăria Capitalei
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, duminică, că nu a luat încă o decizie cu privire la candidatura sa la Primăria Capitalei.

„Nu există încă o decizie luată în acest sens. Nici a mea, nici a partidului (…) Vă pot spune unde este cea mai mare reținere pe care eu o am. Discutăm de crearea unui partid nou. Cu oameni mai noi, nu neapărat născuți acum, chiar dacă au unii 60 de ani, (…). Sigur că va participa la alegeri, dar e prima dată când e în politică, adică niște fețe mai noi, chiar dacă nu cu experiență zero — că politica înseamnă și experiență de viață, nu numai tinerețe. Deci, în condițiile în care vorbim de un partid nou, mă întreb cât de contradictorie ar fi prezența într-o competiție electorală”, a spus Traian Băsescu, la B1 TV.

Băsescu a semnalat faptul că marea problemă a Capitalei este împărțirea bugetului în șapte.

„Cangrena Bucureștiului o reprezintă cele șapte bugete pe care le are Capitala, un buget al Primăriei Capitalei și alte șase la sectoare. (…) Marea problemă a Capitalei este o ticăloșie făcută de Adrian Năstase, neînțelegând că un oraș este mai important decât bătălia cu mine, când a dat o ordonanță de urgență prin care bugetul Primăriei Capitalei se disipa în șapte bugete. (…) În condițiile în care Capitala are de asigurat serviciile vitale ale Bucureștiului — încălzire, apă, transport, repararea magistralelor rutiere principale, spitalele — (…)să muți la Sectoare 50% din bugetul Primăriei Capitalei este o crimă. Primarii de sector, sigur, de asta au bani de panseluțe”, a spus Băsescu.

Fostul președinte a mai precizat că aceste bugete ar trebui unificate la Consiliul General al Capitalei.

„Vă pot spune că a fost unul din obiectivele mele și când eram președinte și nu am reușit din cauza a doi primari de sector pe care-i avea PDL-ul, îi avea pe Negoiță (Liviu Negoiță — n.r.) la 3 și pe Poteraș la 6. S-a opus și Emil (Boc — n.r.), a fost mai slab decât trebuia să fie. În mod normal, bugetele de sectoare trebuie date de Consiliul General. Consiliul General spune: din atribuțiunile mele ca și primărie mare a Capitalei am de făcut de asta, iar voi — care aveți și voi de făcut parcuri de sector, părculețe, aveți de îngrijit curtea școlii, aveți de făcut asta — ai buget atât, votat de Consiliul General, (…) iar restul trebuie concentrat pe ce e de făcut în București”, a declarat Băsescu, dând ca exemplu faptul că în București este nevoie de zeci de pasaje subterane și parcări, investiții care necesită fonduri importante.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
A împlinit 17 ani! În ce relații e Mikaela Albu cu Elena, soția tatălui ei: „Există niște limite!”
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Ruxandra Luca și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea